Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a prezidat Reuniunea Oficialilor Seniori responsabili pentru Rezilienţă, în sesiunea cu reprezentanţii Ucrainei şi UE. ”Discuţia ne-a permis să facem un bilanţ al lecţiilor învăţate din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a precizat oficialul NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ieri am prezidat Reuniunea Oficialilor Seniori responsabili pentru Rezilienţă, în sesiunea care i-a inclus şi pe reprezentanţii Ucrainei, precum şi pe cei ai Uniunii Europene.
Discuţia de azi ne-a permis să facem un bilanţ al lecţiilor învăţate din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. NATO şi UE vor continua să lucreze îndeaproape pentru a transpune în realitate viziunile aliaţilor şi statelor membre pentru o zonă euro-atlantică rezilientă”, a scris Mircea Geoană într-o postare pe Facebook. 
 
Secretarul general adjunct al NATO arată că ”consultarea permanentă cu aliaţii este esenţială”.
 
”În discuţia cu Caitlin Durkovich, Responsabilul pentru Rezilienţă al Casei Albe, am subliniat importanţa stabilirii unei agende ambiţioase inclusiv în perspectiva Summit-ului de la Washington”, mai spune Geoană. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.