Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă joi că ministrul Apărării din Statul Israel, Yoav Gallant, a fost invitat, în această dimineaţă, alături de miniştrii Apărării din NATO şi i-a informat cu privire la situaţia actuală din Israel şi atrocităţile comise de Hamas împotriva civililor israelieni şi a cetăţenilor din mai multe state aliate NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”L-am avut invitat, în această dimineaţă, alături de miniştrii Apărării din NATO, în prima sesiune a Reuniunii de azi, pe Yoav Gallant, ministrul Apărării din Statul Israel. Ministrul Gallant ne-a informat cu privire la situaţia actuală din Israel şi atrocităţile comise de Hamas împotriva civililor israelieni şi a cetăţenilor din mai multe state aliate NATO”, spune secretarul general adjunct al NATO.

Geoană arată că ”NATO a condamnat atacurile teroriste în cei mai fermi termeni posibil”.

”NATO nu se implică în acest conflict, dar parte din aliaţii NATO au spus clar că oferă sprijin practic Israelului. Aliaţii şi-au exprima solidaritatea cu Israelul şi au cerut Hamas să elibereze imediat toţi ostaticii. Israelul are dreptul să se apere. Şi pe măsură ce conflictul se va desfăşura, protecţia civililor va continua să fie esenţială”, precizează oficialul NATO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.