Doina Ruşti, invitată la Feria Internacional del Libro de Guadalajara 2026

Doina Ruşti, invitată la Feria Internacional del Libro de Guadalajara 2026

Scriitoarea Doina Ruşti va participa în acest an la Feria Internacional del Libro de Guadalajara (FIL), unul dintre cele mai importante evenimente editoriale şi literare internaţionale şi, potrivit organizatorilor, cea mai mare reuniune a lumii editoriale de limbă spaniolă. Fondată de Universitatea din Guadalajara, FIL ajunge în 2026 la ediţia a 40-a şi se desfăşoară între 28 noiembrie şi 6 decembrie, reunind scriitori, editori, profesionişti ai cărţii şi public din numeroase ţări.

Programul scriitoarei cuprinde trei întâlniri cu publicul.

La 1 decembrie, Doina Ruşti participă, alături de scriitorii Sebastian Barry (Irlanda) şi Sofia Andrukhovych (Ucraina), la o dezbatere literară.
În 3 decembrie, de la ora 17.00, se va afla în dialog cu scriitorul mexican Bernardo Esquinca. Evenimentul, organizat de ICR la Festivalul Literelor Europene (Festival de Letras Europeas), din cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Guadalajara 2026 (FIL Guadalajara), se va desfăşura la centrul de convenţii Expo Guadalajara, Jalisco, Mexic.

Programul va fi completat de o întâlnire cu elevii unei şcoli din Guadalajara, dedicată lecturii şi dialogului despre literatură, imaginar şi felul în care poveştile circulă între culturi.

"Zogru", tradus în spaniolă

Cartea aflată în centrul participării Doinei Ruşti este "Zogru", roman tradus în limba spaniolă, o poveste fantastică despre un personaj care traversează câteva secole de istorie românească. Romanul a apărut la editura Descontextos din Santiago de Chile şi a avut o receptare critică favorabilă.

"Plin de umor în unele secvenţe, în altele tragic şi feroce, uneori fantastic şi luminos, ca o pictură de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată este figura teribilei singurătăţi în care se află spiritul uman lipsit de iubire", scria Pedro Gandolfo, El Mercurio, 19 august 2018

"Zogru este o carte singulară, o revizuire a istoriei româneşti, o parabolă despre dragoste, moarte şi putere" - Leonardo Sanhueza, Las Últimas Noticias, Chile, 7 mai 2018

Întâlnirile de la Guadalajara vor oferi însă şi prilejul prezentării celorlalte romane ale scriitoarei şi a universului său literar, în care fantasticul, istoria şi imaginarul balcanic se regăsesc frecvent.

Din opera sa au mai fost traduse în limba spaniolă romanele "Mâţa Vinerii" şi "Lizoanca la 11 ani".

Participarea la FIL Guadalajara aduce literatura română într-unul dintre cele mai importante spaţii de circulaţie a cărţii în lumea hispanofonă, într-un an în care Italia este ţara invitată de onoare a târgului.

Invitaţia adresată Doinei Ruşti a fost sprijinită de Institutul Cultural Român, cu implicarea Ministerului Culturii, iar Consulatul Onorific al României la Guadalajara asigură sprijinul necesar pentru buna desfăşurare a participării sale în Mexic.

Doina Ruşti este o romancieră de circulaţie internaţională, tradusă în 18 limbi, laureată a unor importante premii literare şi studiată în şcoli şi universităţi. S-a impus prin romane în care fantasticul se întâlneşte cu realismul social dur. Unul dintre titlurile sale de referinţă este "Fantoma din moară" (Polirom, 2008), roman despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România. În aceeaşi zonă a ficţiunii inspirate de memoria recentă se înscriu "Ferenike" (Humanitas, 2025) şi "Nas de bulgar" (Humanitas, 2026), romane în care autobiograficul şi ficţiunea se completează. Prin trilogia fanariotă - compusă din romanele "Manuscrisul fanariot", "Mâţa Vinerii" şi "Homeric" - Doina Ruşti reconstruieşte imaginarul Bucureştiului balcanic din secolul al XVIII-lea, în registru fabulatoriu, aducând în prim-plan memoria omului comun, adeseori uitat de marea istorie. Mâţa Vinerii, cel mai tradus roman al trilogiei, a apărut în limba engleză cu titlul "The Book of Perilous Dishes" (Londra, 2022). Printre cărţile sale se numără şi "Lizoanca la 11 ani" (2009), roman despre copilărie şi degradarea morală într-o comunitate rurală. Critica occidentală l-a comparat, ca atmosferă şi construcţie, cu "Ciuma" lui Camus (Il Libero), iar romanul a fost inclus în programul Şcolii Doctorale a Universităţii din Barcelona. "Zogru", unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale în registru fantastic, a fost premiat şi tradus în mai multe limbi. În ultimii ani, Doina Ruşti a publicat şi trei romane YA: "Platanos", "Sălbatica" şi "Matuf, peruchierul". A primit, între altele, Premiul Uniunii Scriitorilor - Asociaţia Bucureşti (2007), Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (2008), Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române (2009) şi, la Budapesta, premiul pentru cea mai bună carte tradusă în limba maghiară (2018).

Despre proza sa, Marco Dotti scrie: "Două sunt calităţile scrisului ei: profunzimea şi dulceaţa narării". "O prozatoare înzestrată cu vână epică şi forţă interioară" - Paul Cernat

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră