Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat miercuri că Parlamentul a votat ordinul de protecţie extins, în unanimitate, proiectul stabilind clar responsabilităţile autorităţilor în protejarea victimelor şi în gestionarea situaţiilor de urgenţă, care, uneori, pot duce şi la pierderea de vieţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Parlamentul a votat, astăzi, ordinul de protecţie extins. În unanimitate! Următorul pas, promulgarea. Mă bucur tare mult că avem acum legea. Care stabileşte clar responsabilităţile autorităţilor în protejarea victimelor şi în gestionarea situaţiilor de urgenţă, care, uneori, pot duce şi la pierderea de vieţi”, a scris ALina Gorghiu pe Facebook. 
 
Ea arată că avem violenţă în România. ”Sunt 160 de cazuri de violenţă domestică pe zi. Asta înseamnă 7 victime pe oră. Pentru ele exista deja ordinul de protecţie. Dar violenţa nu e numai în familie! Acte de violenţă vedem şi pe stradă, şi în şcoli, şi la locul de muncă, în mediul online…
De acum, cu noua lege, protejăm toate victimele violenţei, de orice fel, din orice mediu”, arată ministrul.
 
”Legea trebuie să te protejeze şi de bătăuşi, şi de hărţuitori şi de toate tipurile de agresori. Ca femeie, ca senatoare PNL, vă asigur că voi continua, alături de colegii mei, să fiu preocupată de diminuarea violenţei în societate şi de identificarea a cât mai multor pârghii legale pentru a pedepsi orice tip de violenţă”, mai scrie Alina Gorghiu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.