Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut, miercuri, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Slovace, Rastislav Káčer, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, pe care ministrul român de externe o găzduieşte la Bucureşti. Discuţiile celor doi miniştri au reconfirmat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, dorinţa ambelor părţi de a consolida dialogul politico-diplomatic şi de a continua dezvoltarea relaţiilor economice şi sectoriale substanţiale între cele două ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ministrul slovac de externe a exprimat apreciere pentru protecţia acordată de România persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv celor care aparţin minorităţii slovace din România,  reflectată în integrarea foarte bună a acestora în societatea românească, concomitent cu păstrarea identităţii etnice a acestora. Totodată, a subliniat că abordarea României poate reprezenta un model regional în acest sens. Şeful diplomaţiei romane a salutat, la rândul său, integrarea foarte bună a cetăţenilor români care trăiesc în Slovacia şi a propus consolidarea cooperării bilaterale prin schimbul de experienţe şi bune practici pe acest palier”, arată comunicatul de presă al MAE.

Totodată, au fost abordate temele de interes reciproc de pe agenda regională şi europeană, inclusiv gestionarea efectelor negative multiple ale agresiunii ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, cei doi şefi ai diplomaţiilor au discutat despre importanţa creşterii rezilienţei la nivel regional, prin promovarea valorilor democratice, a dreptului internaţional şi a ordinii bazate pe reguli, precum şi izolarea actorilor la nivel regional şi internaţional care nu împărtăşesc aceleaşi interese şi abordări principiale strategice.

Sursa citată mai precizează că, în cadrul discuţiilor, ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit omologului său pentru sprijinul constant acordat de Republica Slovacia aderării fără întârziere a României la spaţiul Schengen. Demnitarul slovac a reconfirmat sprijinul ferm al ţării sale pentru finalizarea cu succes în perioada imediat următoare a acestui obiectiv deosebit de important pentru România şi pentru întreaga Uniune.

Ministrul slovac a adresat omologului român invitaţia de a efectua o vizită în Slovacia la începutul anului viitor, invitaţie acceptată cu plăcere de ministrul român de externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.