Liderul deputaţilor AUR, Mihai Enache, afirmă, luni seară, că ”Guvernul Bolojan calcă în picioare democraţia” şi trebuie să plece, deoarece ”România nu poate fi condusă prin angajări de răspundere”.
”Guvernul Bolojan calcă în picioare democraţia şi transformă Parlamentul într-o simplă anexă. În loc să vină cu proiectele fiscale în faţa parlamentarilor aleşi de români, să le dezbată şi să le supună la vot, aşa cum prevede Constituţia, Ilie Bolojan alege să îşi angajeze răspunderea pe cinci pachete fiscale diferite deodată. Este un abuz fără precedent în istoria României, o sfidare la adresa statului de drept şi o bătaie de joc la adresa românilor”, a declarat Mihai Enache, într-un comunicat de presă transmis, luni seară.
Liderul deputaţilor AUR susţine că cei care formează Guvernul României se tem de adevăr şi să le explice românilor de ce este nevoie de creşterea taxelor.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Aceşti oameni nu au nici curaj, nici respect pentru procesul democratic. Se tem de adevăr, se tem să explice românilor de ce cresc taxele, de ce îngroapă mediul privat, de ce pun clasa de mijloc pe butuci, în vreme ce privilegiile şi sinecurile rămân pe poziţii. Mai nou, guvernarea înseamnă dictat: ordine date de sus, fără consultare, fără transparenţă, fără ruşine”, a transmis Enache.
Mihai Enache anunţă că va depune moţiuni de cenzură împotriva noului pachet de măsuri.
”AUR va depune moţiuni de cenzură împotriva acestui nou pachet de jaf naţional. Românii nu i-au votat pe Bolojan şi Nicuşor Dan ca să calce în picioare democraţia, să comită abuzuri şi să ne afunde şi mai mult pe drumul către dictatură. Deja au comis un abuz de nedescris în cazul alegerii lui Călin Georgescu prin anularea alegerilor, acum impun cu arcanul măsuri de austeritate care îngenunchează mediul de afaceri şi îi sărăcesc pe români”, a declarat Enache.
Liderul deputaţilor AUR a atras atenţia că Guvernul Bolojan ar trebui să plece.
”Guvernul Bolojan trebuie să plece. România nu poate fi condusă prin angajări de răspundere la foc automat. România are nevoie de democraţie, nu de dictatură fiscală”, a adăugat Mihai Enache.
Guvernul şi-a asumat, luni răspunderea în Parlament pe cinci legi care fac parte din al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului.
Pentru patru dintre aceste legi, AUR a anunţat că va depune moţiuni de cenzură, dar nu şi pentru reforma în domeniul pensiilor magistraţilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...