Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat vineri că Ministerul Muncii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege care corectează, actualizează şi eficientizează ecosistemul asistenţei sociale în România. Niciun centru nu va mai funcţiona fără verificări în teren, a transmis ministerul. În plus, va fi înfiinţat registrul naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale şi revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Muncii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege care corectează, actualizează şi eficientizează ecosistemul asistenţei sociale în România. Orice persoană sau entitate interesată poate consulta deja şi interveni în cadrul procesului de transparenţă şi consultarea se face pe pagina de internet a ministerului”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

El a precizat că s-a ajuns la această formă după o altă serie lungă şi intensă de consultări cu societatea civilă şi cu toate instituţiile implicate şi această deschidere la dialog există în continuare.

Ministerul Muncii anunţă într-un comunicat că ”legislaţia în baza căreia funcţionează centrele de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, persoane vârstnice dependente şi celelalte servicii sociale va fi reformată din temelii”.

Astfel, niciun centru nu va mai funcţiona fără verificări în teren Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale împreună cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au iniţiat modificarea legislaţiei privind asistenţa socială din România, după cazurile deosebit de grave descoperite în ultimele luni. Modificările au fost prezentate în primă lectură în timpul şedinţei de Guvern de astăzi, 8 septembrie 2023.

Potrivit instituţiei, principalele modificări vizează faptul că ”niciun serviciu social nu va mai putea funcţiona, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali”. Potrivit ministerului, ”va fi înfiinţat registrul naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale şi revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare.

”Se introduc controalele inopinate pentru ca furnizorii de servicii sociale să respecte drepturile beneficiarilor în permanenţă, nu doar atunci când sunt în procedura de obţinere a acreditării sau a licenţei de funcţionare. Este introdus conceptul de „client misterios”. Voluntarii contractaţi de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială vor putea fi prezenţi în aceste centre. În baza constatărilor sunt iniţiate controalele în teren ale inspectorilor. Se introduc sancţiuni penale pentru încălcările noii legislaţii, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei.

Cele mai mari sancţiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcţionează fără licenţă sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflaţi în misiune de control”, spune ministerul Muncii. De asemenea, ”doar întreprinderile de economie socială, ONG-urile, cultele recunoscute de lege şi instituţiile statului vor mai furniza astfel de servicii. Entităţile înfiinţate în scopul obţinerii de profit nu mai pot oferi servicii sociale. ”Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliaţi gratuit de către reprezentanţii ANPIS astfel încât să cunoască toate obligaţiile pe care le au potrivit legislaţiei.

”Toate modificările propuse cadrului legislativ din domeniul asistenţei sociale au avut în vedere preocupările pentru respectarea şi protejarea intereselor persoanelor beneficiare ale acestui sistem, consolidarea rolului inspectorului social, sancţionarea exemplară a abaterilor şi, nu în ultimul rând, parteneriatul nostru cu societatea civilă”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura - Oprescu.

Proiectul de lege este publicat, începând de astăzi, pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, şi poate fi consultat la adresa: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/7027-20230908_proiect-lege-modific-completare-acte-normative-asistenta-sociala .

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.