Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul de Crăciun, că românii pot găsi motive de optimism şi puterea de a construi o societate mai bună şi le cere să se gândească şi la cei ”singuri, descumpăniţi, fără cămin şi chiar fără speranţă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cioloş, în mesajul de Crăciun: Mulţumesc pentru speranţa şi cele câteva certitudini pe care le-am împărtăşit împreună

Premierul Dacian Cioloş a transmis, în mesajul de Crăciun, pe pagina de Facebook, ce reperezintă acestă sărbătoare pentru el şi, de asemenea, a mulţumit românilor pentru ”speranţa şi cele câteva certitudini” împărtăşite ”de la ultimul Crăciun şi până azi, în Ajun.

”Crăciunul a fost întotdeauna pentru mine o sărbătoare în care Credinţa, renăscută mereu, s-a întrepătruns cu puritatea sufletului de copil, cu protecţia şi iubirea părintească. Vă mulţumesc tuturor pentru speranţa şi cele câteva certitudini pe care le-am împărtăşit împreună de la ultimul Crăciun şi până azi, în Ajun”, a scris premierul Dacian Cioloş, sâmbătă, pe pagina de Facebook.

”Naşterea lui Hristos să ne fie de folos! Amin!”, şi-a încheiat mesajul prim-ministrul.

Mesajul lui Iohannis de Crăciun: Putem găsi motive de optimism şi puterea de a construi o societate mai bună

"Dragi români, sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului să ne apropie mai mult unii de ceilalţi! Crăciunul să vă aducă bucurie şi linişte în suflet şi în familie. Gândul nostru să se îndrepte şi către cei singuri, descumpăniţi, fără cămin, chiar şi fără speranţă. O faptă bună şi un dram de atenţie aduc alinare acestor oameni”, spune Klaus Iohannis într-un mesaj video postat pe contul său de Facebook.

Preşedintele crede că românii au motive să fie optimişti în legătură cu viitorul lor. ”În pofida provocărilor şi greutăţilor din ultimul an sunt convins că putem găsi motive de optimism şi puterea de a ne uni eforturile pentru a construi o societate mai bună. Vă urez Crăciun fericit oriunde v-aţi afla!”, încheie Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.