Niculescu, despre fondurile din PNRR cu privire la care există riscul să fie ”suspendate”: Eu cred că încă se mai poate recupera din aceste fonduri. Nu vreau să dau cifre, dar este important şi semnalul pe care-l dau

Niculescu, despre fondurile din PNRR cu privire la care există riscul să fie ”suspendate”: Eu cred că încă se mai poate recupera din aceste fonduri. Nu vreau să dau cifre, dar este important şi semnalul pe care-l dau

Premierul Luca Niculescu afirmă că încă sunt discuţii cu privire la sumele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe care România le-ar putea pierde. ”Eu cred că încă se mai poate recupera din aceste fonduri. Încă o dată, nu vreau să dau cifre, dar este important şi semnalul pe care-l dau”, susţine Luca Niculescu.

”Mai sunt discuţii. Vedem la final câţi bani vor intra. Evident că vrem ca o mare parte dintre aceşti bani să se regăsească, pentru că ei, cu cât sunt mai mulţi bani din fondurile europene care ajung în România, cu atât mai mic va fi deficitul. Dar este ceva la care lucrează ministrul Fondurilor Europene, ministrul Finanţelor şi avem discuţii zilnic despre fondurile europene şi ne vom mobiliza şi mai serios începând de săptămâna viitoare. Suntem mai mulţi actori implicaţi în acest dialog pe care îl spuneţi dumneavoastră. Este ministrul Fondurilor Europene, este ministrul de Finanţe, sunt diferite ministere de resort şi evident că sunt şi eu. Dar, în primul rând, aici contează cifrele. Adică, eu cred că încă se mai poate recupera din aceste fonduri. Încă o dată, nu vreau să dau cifre, dar este important şi semnalul pe care-l dau”, a declarat premierul Niculescu, joi seară, la Antena 3.
 
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, a afirmat, miercuri, că din cele 6,4 miliarde de euro din PNRR pe care România le are de atras în perioada următoare se aşteaptă să fie încasate 3 miliarde de euro, până la finele acestui an, în timp ce restul de 3,4 miliarde de euro ar urma să treacă într-o zonă de ”suspendare”.
 
România transmite până în 6 noiembrie documente revizuite către Comisia Europeană pentru a-i convinge pe oficialii de la Bruxelles de îndeplinirea ţintelor, fiind aşteptat ca în 20 noiembrie CE să decidă care sunt jaloanele îndeplinite de România sau parţial îndeplinite şi sumele aferente ce vor fi primite până la finele anului. Cât priveşte sumele suspendate, se preconizează ca o parte dintre acestea să fie atrase în primăvara anului 2027.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră