Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri seară, un mesaj de condoleanţe, după decesul staticului cu origini româneşti Tal Haimi, răpit de teroriştii Hamas.
”M-a întristat profund vestea privind decesul lui Tal Haimi, răpit de teroriştii Hamas. Transmit condoleanţe şi întreaga mea compasiune doamnei Ella Haimi, pe care am întâlnit-o la Bucureşti, în urma cu mai puţin de doua luni. I-am admirat curajul şi puterea”, a scris, miercuri seaăr, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.
Acesta afirmă că ”atrocităţile comise împotriva copiilor, femeilor şi civililor trebuie să înceteze”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Guvernul României condamnă cu fermitate terorismul şi atacurile asupra civililor”, a mai afirmat Ciolacu.
Familia ostaticului israelian Tal Haimi, care avea şi cetăţenie română, şi kibbutzul Nir Yitzhak, unde acesta locuia, au anunţat într-o declaraţie comună, miercuri seara, că autorităţile au spus familiei că acesta a fost ucis la 7 octombrie de teroriştii Hamas, relatează The Times of Israel.
Soţia sa, Ella Haimi, venise la sfârşitul lunii octombrie în România şi s-a întâlnit cu diverşi oficiali, între care Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, pentru a cere ajutor autorităţilor române de a sprijini eforturile pentru eliberarea ostaticilor duşi în Gaza.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.