Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe preşedintele Parlamentului Republicii Azerbaidjan, Sahiba Gafarova, care se află în vizită în România. Cei doi au discutat despre Parteneriatul Strategic, situaţia de securitate din regiunea Caucazului de Sud şi respectarea principiilor dreptului internaţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Discuţiile dintre cei doi înalţi oficiali au vizat cooperarea bilaterală româno-azeră, în contextul Parteneriatului Strategic între cele două ţări. Şeful Executivului român a remarcat dialogul constant, din ultima perioadă, în cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale România-Azerbaidjan de colaborare economico-comercială şi tehnico-ştiinţifică şi a salutat cooperarea în domeniul energiei”, a transmis, marţi, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că situaţia de securitate din regiunea Caucazului de Sud a fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor.

”Prim-ministrul României a subliniat importanţa asigurării unei zone stabile, sigure şi prospere a Caucazului de Sud. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a făcut un apel umanitar pe lângă oficialul azer, îndemnând la respectarea principiilor dreptului internaţional şi la normalizarea deplină a relaţiilor dintre Azerbaidjan şi Armenia”, a mai transmis Executivul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.