Un bărbat dat în urmărire internaţională a fost prins de poliţişti în Germania, el fiind căutat după ce a fost condamnat pentru că a condus de trei ori o maşină fără a avea permis, dar şi pentru influenţarea declaraţiilor. Anchetatorii au stabilit că acesta a mai fost condamnat în trecut pentru un omor comis în 2011 împreună cu Emil Gânj, bărbatul suspectat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat locuinţa şi care este căutat de aproape două luni, fără succes însă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
 
Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, sâmbătă, că în urma acţiunilor realizate pentru prinderea lui Emil Gânj, bărbatul în vârstă de 37 de ani suspectat că şi-a ucis concubina, iar apoi a incendiat locuinţa acesteia din Mureş, au fost obţinute informaţii care au dus la localizarea lui Ilie Liviu Sălăgean. El a fost prins în oraşul german Karlsruhe şi va fi predat în România. Bărbatul era urmărit internaţional, fiind emise pe numele său două mandate europene de arestare de către Judecătoria Luduş.
”În fapt, în perioada 02.09.2020 - 27.09.2020 acesta a condus de trei ori un autovehicul în judeţul Mureş, fără a deţine permis de conducere. A fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani si 1433 de zile de închisoare (la pedeapsa de 2 ani a fost adăugat un rest de pedeapsă rămas neexecutat).
Totodată, în ziua de 17.07.2024 a fost validat un alt mandat european de arestare, cel în cauză fiind condamnat la o pedeapsă de un an şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea a două fapte de influenţarea declaraţiilor. În fapt, în ziua de 14.11.2020, în timp ce se afla în Mureş, a ameninţat doi martori care au fost audiaţi în dosarul în care era cercetat pentru infracţiunea de conducere fără permis”, au afirmat reprezentanţii Poliţiei Române.
Ei au adăugat că Ilie Liviu Sălăgean a fost condamnat în trecut pentru o infracţiune de omor, săvârşită în anul 2011 împreună cu Emil Gânj.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.