Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, despre digitalizarea managementului eticii universitare, că nu suntem foarte în restanţă, dar că este şi el nemulţumit de ritmul cu care înaintează şi că şi-ar dori o abordare mai directă, ţinând cont de contextul de securitate regională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Ciolacu a fost întrebat ce se întâmplă cu digitalizarea managementului eticii universitare, premierul afirmând că a avut o şedinţă cu ministrul şi cei responsabili şi urmează o nouă întâlnire pentru a stabili paşii ce urmează să fie făcuţi .

”Nu suntem foarte în restanţă, e adevărat, şi eu sunt nemulţumit de ritmul cu care înaintăm, mi-aş dori o abordare mai directă ţinând cont totuşi că investiţiile în zona digitalizării sunt şi într-un context de securitate regională. Trebuie să avem foarte bine acest lucru prins în agendă şi cred că şi alegerea companiilor implicate trebuie să fie foarte riguroasă şi acest lucru a fost transmis şi Comisiei, fiind că avem o criză de securitate regională şi trebuie să ţinem cont de acest lucru”, a arătat premierul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.