Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat marţi, înainte de audierea sa din Comisia de control a SRI, că îşi menţine declaraţia despre scrisoare trimisă preşedintelui Klaus Iohannis de către avocatul preşedintelui american, Rudolph Giuliani, considerând că afirmaţia lui a fost “concordantă cu realitatea, concordantă cu ceea ce practic a declarat şi Guvernul american”. De asemenea, Maior a explicat că, dacă se doreşte plecarea sa din funcţia de ambasador, aceasta reprezintă un interes politic, iar acesta există.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Respect Comisia şi am răspuns acestei invitaţii care are legătură cu activitatea de director, nu cu declaraţiile diplomatice sau cu activităţile mele diplomatice. În ceea ce priveşte declaraţia pe care am făcut-o, binînţeles că mi-o menţin, ea este concordantă cu realitatea, concordantă cu ceea ce practic a declarat şi Guvernul american. Consider că am spus un adevăr şi consider că am lucrat în interesul naţional. Nu înţeleg cum poate cineva să afirme că am interferat cumva în politica americană când este vorba despre o persoana privată. Nu am văzut nici cel mai mic gest, atitudine sau declaraţie din partea americană care să îmi confirme acest lucru”, a spus George Maior.

Acesta a precizat că, dacă se doreşte plecarea sa din funcţia de ambasador, aceasta reprezintă un interes politic.

“Dacă există un interes politic pentru a pleca din această funcţie, şi văd că există, acesta este determinat de raţiuni politice, care trebuie explicate. Eu nu mi le explic, nu are legătură cu diplomaţia şi cu faptul că mi-am făcut datoria în interesul naţional”, a mai adăugat ambasadorul.

Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre rechemarea sa de la post, George Maor a spus: “Nu am avut nicio discuţie cu domnul preşedinte, am avut ieri o discuţie cu domnul Meleşcanu, în care am explicat foarte detaliat argumentele care cred că reprezintă un punct de vedere valid”.

Fostul director al SRI, ambasadorul României în SUA, George Maior, urmează să ofere în Comisia de control al SRI explicaţii în legătură cu declaraţii făcute la comisie de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.