Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că partidul său a făcut un sacrificiu susţinându-l pe Nicuşor Dan pentru fotoliul de primar al municipiului Bucureşti, dar că obiectivul este ”de a elibera Bucureştiul de PSD”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am luat această decizie (susţinerea lui Nicuşor Dan - n.r.) , făcând un sacrificiu, pentru că obiectivul nostru este foarte clar, de a elibera Bucureştiul de PSD, de a scăpa de această domnie a haosului, a  subiectivismului, a incapacităţii, a risipei şi a dispreţului faţă de bucureştean care a fost întronată de  actuala administraţie PSD. Noi îl susţinem pe Nicuşor Dan şi decizia noastră se dovedeşte a fi foarte  bună. Am făcut două sondaje de opinie şi  în fiecare sondaj de opinie reiese clar că Nicuşor Dan  câştigă în faţa Gabrielei Firea”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.
 
În ceea ce priveşte candidaţii la sectoare, Orban spune că PNL are capacitatea de a avea propriii candidaţi, dar că şi-ar fi dorit şi aici o alianţă.
 
”La sectoare... ce va fi la sectoare. Şi aici cred că ar trebui să găsim soluţii de înţelegere, văd că alţii îşi lansează candidaţi, nu cred că ăsta este un semn de înţelepciune şi abordare normală, firească. Vom vedea. În cazul  în care nu se va putea, vom avea candidaţi proprii. Avem oameni puternici, avem viziune asupra Bucureştiului, avem program şi pentru Bucureşti şi pentru fiecare Sector şi avem capacitatea de a câştiga pe propriile picioare. Mi-aş dori să mergem împreună, dar dacă nu se poate, nu e nicio problemă. Oricum, adversarul nostru e PSD şi tot ce va depinde de PNL de a elibera Bucureştiul de incompetenţa şi corupţia PSD, noi o vom face”, a declarat Orban.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.