Liderii opoziţiei îi cer lui Liviu Dragnea să demisioneze de la conducerea Camerei Deputaţilor după decizia instanţei supreme, care l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Liderul USR, Dan Barna, spune că Dragnea nu mai are ce căuta în fruntea Parlamentului şi în nicio altă funcţie, fiind "inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România", în timp ce liderul PMP Eugen Tomac afirmă că Dragnea trebuie să plece, iar PSD "trebuie să se trezească din fundătura în care a intrat şi să renunţe, fără ezitare, să mai stea la mâna unui politruc care vrea cu orice preţ toată puterea". Şi PNL a transmis că "România nu mai poate fi sufocată de un individ şi de clanul său dominant, al cărui singur scop este să-şi scape pielea subordonând instituţiile statului român şi interesele tuturor cetăţenilor" La rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu îi transmite lui Liviu Dragnea să plece din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, deoarece are o condamnare definitivă şi alta în primă instanţă: "Daddy, pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi că trebuie să demisionezi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor (al treilea om în stat)?".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

USR cere demisia lui Liviu Dragnea: Decizia ICCJ este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de liderul PSD

USR îi cere demisia lui Liviu Dragnea după condamnarea sa în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, afirmând că decizia instanţei supreme este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în pofida presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimul an şi jumătate. De asemenea, liderul USR, Dan Barna, spune că Dragnea nu mai are ce căuta în fruntea Parlamentului şi în nicio altă funcţie

"Uniunea Salvaţi România îi cere demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în urma sentinţei ICCJ. Este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România. Decizia ICCJ de astăzi este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimulan şi jumătate", transmite USR printr-un comunicat de presă.

Liderul USR, Dan Barna, spune că Dragnea nu mai are ce căuta în fruntea Parlamentului şi în nicio altă funcţie.

”Acest infractor nu mai are ce căuta la conducerea Parlamentului şi în nicio funcţie publică, iar PSD trebuie să renunţe la planul de anihilare a justiţiei iniţiat de Dragnea. Un partid condus de un infractor, care are şi alte dosare în curs, nu are legitimitatea de a modifica cele mai importante legi în domeniul justiţiei, cu scopul vădit de a subordona procurorii şi de a intimida judecătorii. Decizia judecătorilor în acest dosar pune capăt unor ani în care Liviu Dragnea a teleormanizat România şi şi-a subordonat oamenii prin ilegalităţi şi plătindu-i din banii statului.”, a declarat USR Dan Barna.

PNL: Dragnea trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice. De un an şi jumătate gruparea lui încearcă să răstoarne ordinea instituţională şi constituţională, călcând în picioare valorile democratice şi angajamentele strategice ale României

PNL transmite că România nu mai poate fi “sufocată de un individ şi de clanul său dominant al cărui singur scop este să-şi scape pielea subordonând instituţiile statului român şi interesele tuturor cetăţenilor”, iar Liviu Dragnea trebuie să demisioneze, iar în caz contrar PNL îi invită pe toţi paralmentarii PSD-ALDE să se delimiteze de acesta.

“România nu mai poate fi sufocată de un individ şi de clanul său dominant, al cărui singur scop este să-şi scape pielea subordonând instituţiile statului român şi interesele tuturor cetăţenilor. Liviu Dragnea trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice pe care le ocupă. De un an şi jumătate gruparea lui Dragnea încearcă să răstoarne ordinea instituţională şi constituţională a acestui stat, călcând în picioare valorile democratice şi angajamentele strategice ale României”, a transmis PNL pintr-un comunicat de presă.

Liberalii susţin că, în cazul în care Liviu Dragnea nu-şi dă demisia, îi invită pe toţi parlamentarii majorităţii “să se delimiteze de acest rău absolut pentru România şi să se alăture moţiunii de cenzură iniţiată de PNL”.

De asemenea, liberalii spun că este momentul ca România "să se elibereze de acest vechil care încearcă să conducă ţara ca pe propria moşie".

“Este momentul ca România să se elibereze de acest vechil care încearcă să conducă ţara ca pe propria moşie, impunând incultura, incompetenţa şi analfabetismul funcţional drept criterii de promovare în funcţii publice a celor mai obediente persoane”, mai spun liberalii.

Turcan: Cel mai firesc gest al domnului Dragnea după decizia de astăzi a instanţei ar fi demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, spune că cel mai firesc gest al lui Liviu Dragnea ar fi să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, afirmând că “mingea este la PSD”, care trebuie să pună România pe primul loc, nu interesele “grupării infracţionale”.

“Cel mai firesc gest al domnului Dragnea după decizia de astăzi a instanţei ar fi demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mingea e la PSD. PSD ar trebui să pună România pe primul loc şi nu interesele grupării infracţionale, nedemocratice şi incompetente Dragnea-Dăncilă”, a scris Raluca Turcan pe contul său de Facebook.

Tomac: Dragnea nu mai poate rămâne în fruntea Camerei Deputaţilor după ce a primit această condamnare. PSD-ul trebuie să se trezească din fundătura în care a intrat şi să renunţe să mai stea la mâna unui politruc care vrea cu orice preţ toată puterea

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că liderul PSD, Liviu Dragnea, nu mai poate rămâne în fruntea Camerei Deputaţilor, iar PSD trebuie să se trezească din "fundătura în care a intrat şi să renunţe, fără ezitare, să mai stea la mâna unui politruc care vrea cu orice preţ toată puterea".

"Liviu Dragnea nu mai poate rămâne în fruntea Camerei Deputaţilor după ce a primit această condamnare, chiar şi în primă instanţă. PSD-ul trebuie să se trezească din fundătura în care a intrat şi să renunţe, fără ezitare, să mai stea la mâna unui politruc care vrea cu orice preţ toată puterea. România nu poate avea în fruntea ţării pe cel de-al 3-lea om în stat cu două condamnări. În politică toate trebuie să aibă o limită!", a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Cioloş: Dragnea trebuie să părăsească viaţa publică. Un politician cu două condamnări în justiţie nu poate să mai stea în fruntea României şi să dicteze politica penală a statului

Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat că liderul PSD, Liviu Dragnea, trebuie să părăsească viaţa publică după condamnarea sa la închisoare cu executare, iar astfel ar putea fi şansa şi a celor de la putere să renunţe la manipulare pentru a apăra “un vătaf”.

“Domnul Dragnea trebuie să părăsească viaţa publică. Un politician cu două condamnări în Justiţie nu poate să mai stea în fruntea României şi să dicteze politica penală a statului. Pentru binele acestei ţări, pentru a rămâne într-o ordine legală şi morală, şeful Camerei Deputaţilor trebuie să renunţe la orice pârghie de putere”, a scris Dacian Cioloş pe contul său de Facebook.

El mai spune că demisia lui Dragnea ar putea fi şansa şi a celor de la putere să renunţe la manipulare pentru a apăra “un vătaf”.

“Demisia ar putea fi o şansă şi a celor de la putere pentru a renunţa la manipulări, agresivitate şi polarizarea României doar pentru apărarea cu orice preţ a unui vătaf. România are şansa să revină la normalitate. Avem nevoie de o nouă clasă politică. Una onestă, profesionistă şi cu bun simţ. Trebuie să ne redescoperim decenţa. Trebuie să ne oprim din goana asta de a modifica legi pentru a salva politicieni. Din încercările de a intimida justiţia la televizor. Avem nevoie de o justiţie nu numai independentă dar şi profesionistă”, mai spune fostul premier.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

Băsescu: Daddy, nu doresc nimănui să fie condamnat, dar tu ai o condamnare penală definitivă şi alta în primă instanţă. Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi că trebuie să demisionezi?

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi transmite lui Liviu Dragnea, după decizia de condamnare a acestuia la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, să plece din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, deoarece are o condamnare definitivă şi alta în primă instanţă: "Daddy, pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi că trebuie să demisionezi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor (al treilea om în stat)?".

"Acum! Daddy, nu doresc nimănui să fie condamnat, dar tu ai o condamnare penală definitivă şi alta în primă instanţă. Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi că trebuie să demisionezi din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor (al treilea om în stat)? Acum! La PSD n-aveţi decât să faceţi ce vreţi, dar, din a treia funcţie în stat, trebuie să pleci acum!”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Ponta: Dragnea trebuie să se retragă dacă îl interesează soarta PSD, a Guvernului şi a României. Exact pe 21 iunie, toţi pesedistii au fost traumatizaţi şi umiliţi să voteze moţiunea de cenzură contra Guvernului Grindeanu. Iată că justiţia le spăla azi ruşinea

Fostul premier Victor Ponta spune că el a demisionat atunci când a fost inculpat, pentru a salva PSD şi Guvernul, afirmând că după cea de-a doua condamnare, Liviu Dragnea trebuie să se retragă. Ponta aminteşte că exact acum un an, pe 21 iunie, “pesediştii au fost traumatizaţi” să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

“Când ai o funcţie publică sunt lucruri mult mai importante decât cariera personală. Eu am demisionat atunci când am fost inculpat (pe nedrept) că să salvez PSD, Guvernul şi regulile de drept în societatea românească. După a două condamnare, Liviu Dragnea trebuie să se retragă dacă îl interesează soartă PSD, a Guvernului şi a României”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

El a reamintit că în urmă cu un an “pesediştii au fost traumatizaţi” să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, iar astăzi justiţia “spală ruşinea de atunci”.

“P.S. Exact pe 21 iunie ( cu un an în urmă ), toţi pesedistii au fost traumatizaţi şi umiliţi de Liviu Dragnea să voteze moţiunea de cenzură contra Guvernului PSD Grindeanu. Iată că justiţia le spăla azi ruşinea de atunci!”, a mai spus fostul premier.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infrac'iunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.