PNL a anunţat, luni seară, la finalul şedinţei reunite a grupurilor parlamentare ale liberalilor, proiectele care reprezintă priorităţi pentru partid în actuala sesiune parlamentară. Printre acestea se numără legea Educaţiei, dar şi legea privind pensiile se serviciu ale unor categorii profesionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Pachetul de legi ale Educaţiei, proiectul legislativ ”are rezolvă problema pensiilor speciale” ori proiectul care prevede creşterea de la 2.000 la 3.000 de lei a pragului privind impozitarea pensiilor se numără printre priorităţile legislative ale deputaţilor şi senatorilor PNL în această sesiune parlamentară, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, luni, la finalul şedinţei grupurilor reunite parlamentare ale PNL.
 
Despre Legea Educaţiei, Stroe a spus că PNL şi doreşte ca legea să fie adoptată în această sesiune.
 
”Există, în momentul de faţă, un calendar agreat în cadrul coaliţiei. Suntem încrezători că el va fi respectat şi vom putea promova acest proiect legislativ”, a afirmat Stroe. 
 
Despre proiectul legislativ ”care rezolvă problema pensiilor speciale”, oficialul PNL a susţinut că este o restanţă care trebuie rezolvată în această sesiune parlamentară. 
 
”În dezbaterea parlamentară proiectul poate fi îmbunătăţit, poate fi pus în acord cu termenii constituţionali şi toţi ne dorim în cadrul coaliţiei să avem un proiect care de data aceasta să treacă această probă pe care, din păcate, foarte multe proiecte care au eliminat aceste pensii speciale au picat-o”, a explicat Stroe.
 
O altă prioritate a liberalilor o reprezintă legea care creşte pragul pentru impozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, proiectul având ca rol compensarea scăderii de cumpărare. 
 
”Cele mai multe proiecte practic vin să susţină angajamentul în raport cu condiţiile din PNRR. Sunt foarte multe proiecte care trebuie promovate în directă sincronizare cu Guvernul României tocmai pentru a prioritiza acest program şi de a beneficia de pe urma fondurilor care ne stau la dispoziţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.