Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru completarea legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare completarea Legii 165/2013, în sensul lărgirii categoriilor de solicitanţi care beneficiază de prioritate la soluţionarea dosarelor cu persoanele cu handicap grav, respectiv cele care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, „cererile formulate de persoane în favoarea cărora instanţele judecătoreşti s-au pronunţat, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, asupra existenţei şi întinderii dreptului, precum şi asupra calităţii de persoană îndreptăţită se soluţionează cu prioritate”, potrivit legii promulgate.

De asemenea, „dosarele în care beneficiarii sunt persoane care deţin certificate de încadrare în grad de handicap grav sau au calitatea de pensionari de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate”.

Conform sursei citate, „persoanele cu privire la care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat asupra existenţei şi întinderii dreptului, precum şi asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi care nu au formulat cereri în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot depune cereri pentru acordarea de măsuri compensatorii prin puncte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor”.

„Cererile prevăzute la art. 43¹ din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege, se depun în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, potrivit actului normativ promulgat de preşedintele Iohannis. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.