Cea de-a opta Reuniune a Dialogului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, a fost organizată marţi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Organizarea acestei sesiuni a Dialogului Strategic a fost convenită de ministrul Bogdan Aurescu şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în dialogul avut la Bucureşti, pe 29 noiembrie 2022. Cei doi şefi ai diplomaţiilor au discutat în pregătirea acestui eveniment şi în cursul convorbirii telefonice avute pe 6 martie. La finalul Reuniunii de marţi, delegaţiile României şi SUA au adoptat o declaraţie comună, a mai transmis MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Delegaţia României la cea de-a opta sesiune a Dialogului Strategic România-SUA a fost condusă de partea română de Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice, iar de partea americană de Dereck Hogan, adjunctul principal al asistentului secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice. De asemenea au mai participat reprezentanţi de rang înalt şi experţi din instituţiile româneşti cu atribuţii în domeniu, din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne,  Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Cercetării, Inovaţiei şi Digitalizării, precum şi oficiali americani de rang înalt din partea Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, şi Departamentului Comerţului”, arată comunicatul de presă al MAE.

Conform sursei citate, sesiunea dialogului strategic a examinat stadiul colaborării şi liniile principale ale cooperării bilaterale în domeniile majore ale parteneriatului strategic România-SUA: politic, apărare, energie, economie, consolidarea relaţiilor interpersonale. Agenda Dialogului Strategic a inclus sesiuni dedicate unor teme importante pentru dialogul bilateral, precum proiectele strategice în domeniul energiei nucleare şi perspectivele producţiei de energie regenerabilă, accederea ţării noastre în programul Visa Waiver, aspecte de interes prioritar în colaborarea economică şi comercială, cooperarea în domeniile judiciar şi poliţienesc, combaterea traficului de fiinţe umane, procesul de accedere a României la OCDE.

La finalul celei de-a opta Reuniuni a Dialogului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii cele două delegaţii au adoptat o Declaraţie comună.

Redăm mai jos textul integral al declaraţiei comune, transmis de către MAE:

„Dialogul Strategic SUA - România  a avut loc pe fondul celei mai grave ameninţări la adresa securităţii euroatlantice din ultimele decenii. La un an de la declanşarea războiului nejustificat şi neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, ne confruntăm cu provocări la adresa securităţii europene, cu efecte de amploare pentru poporul ucrainean şi efecte globale cu privire la securitatea energetică şi alimentară. Invazia brutală lansată de Federaţia Rusă este un atac la adresa suveranităţii Ucrainei şi la ordinea internaţională bazată pe reguli.

Delegaţiile română şi americană au acordat o atenţie specială riscului potenţial al acţiunilor destabilizatoare ale Federaţiei Ruse în regiunea Mării Negre, în special la adresa securităţii şi stabilităţii Republicii Moldova. România şi Statele Unite rămân angajate în sprijinirea autorităţilor alese în mod democratic ale Republicii Moldova, în eforturile acestora de a-şi consolida rezilienţa politică şi economică, de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială şi de a continua procesul de integrare europeană.

Rămânem angajaţi în susţinerea principiilor independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi respectarea dreptului internaţional, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca bază a arhitecturii de securitate euroatlantice.

România şi Statele Unite au analizat progresele înregistrate în cadrul Dialogului Strategic, inclusiv eforturile comune de sprijinire a Ucrainei, a poporului ucrainean şi a regiunii extinse. România şi Statele Unite subliniază importanţa critică a porturilor româneşti de la Marea Neagră şi de pe Dunăre pentru comerţul Ucrainei. Statele Unite salută leadership-ul României în creşterea substanţială a capabilităţilor de procesare şi de tranzit, în mod special prin creşterea mai mult decât dublu a capacităţii de tranzit pe Canalul Sulina, şi rămân angajate în identificarea unui sprijin adecvat pentru eforturile continue ale României în acest sens.

Ca principală concluzie a Dialogului Strategic, România şi Statele Unite evidenţiază că acum mai mult decât oricând, importanţa unităţii transatlantice în prevenirea oricărei viitoare agresiuni şi permiterea atingerii întregului potenţial al Mării Negre ca o conexiune strategică între Europa şi Asia Centrală.

Cele două părţi au subliniat importanţa acordării unei atenţii speciale cooperării în cadrul NATO, pentru o consolidare mai puternică a apărării şi descurajării în regiunea Mării Negre, o zonă de importanţă strategică pentru Alianţă.

Cele două părţi au evaluat cooperarea bilaterală în domeniul energiei, luând notă de progresul semnificativ înregistrat în proiectele-fanion: proiectele nucleare civile de la Cernavodă şi reactorul modular de mici dimensiuni de la Doiceşti. Au subliniat relevanţa crescută a acestor proiecte pentru rezilienţa regiunii Mării Negre, în contextul încercărilor Rusiei de a utiliza aprovizionarea cu energie ca armă.

România şi Statele Unite rămân angajate să lucreze împreună pentru sprijinirea eforturilor României de a îndeplini criteriile stabilite prin lege pentru admiterea României în programul Visa Waiver. Dialogul care a fost iniţiat în 2021 pe acest subiect, la nivel de experţi şi la nivel politic, va continua.

Această a opta rundă a Dialogului Strategic a fost găzduită de Ministerul Afacerilor Externe al României şi a inclus reprezentanţi la nivel înalt ai ambelor guverne. Sesiunea a inclus întrevederi ale grupurilor de lucru înfiinţate în cadrul Dialogului Strategic: securitate regională şi cooperare politică şi militară; evoluţii regionale politice şi economice; cooperare economică bilaterală privind infrastructura, investiţiile şi comerţul; energie; cooperare în domeniile justiţie şi afaceri interne; şi consolidarea relaţiilor interpersonale.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice român, Iulian Fota, şi adjunctul principal al asistentului secretarului de stat american, Dereck Hogan, au condus Dialogul Strategic”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.