Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, în ultimul secol, România a trecut prin perioade foarte bune, dar şi prin dictaturi cu rezultate groaznice, comparând acest traseu cu pendalurea între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Şeful statului spune că avem toate ingredientele necesare pentru a realiza o prăjitură foarte bună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klaus Iohannis a fost prezent, sâmbătă, la un eveniment dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centar, care a avut loc la Ambasada României din Paris. Cu acest prilej, şeful statului a spus că România are oameni educaţi, posibilităţi şi dorinţa societăţii şi că mai trebuie studiat cum le aducem pe toate acestea împreună.

“Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educaţi, avem posibilităţi, avem dorinţa societăţii. Ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este unificatorul, care este catalizatorul. E ca şi cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună şi avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreţi. Şi ne uităm la ele şi cineva întreabă: aveţi tot ce vă trebuie ? Da. Dar de acolo urmează pasul cel mai important de a pune toate ingredientele laolaltă în aşa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună, şi nu ceva ars care este mai degrabă jenant”, a explicat Klaus Iohannis.

El a mai spus că România în ultimul secol a pendulat între ceva ars şi o prăjitură foarte bună.  

“Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol. Am trecut prin perioade deosebit de bune pentru România şi evident Marea Unire este primul eveniment extrem de pozitiv din această serie. Pe urmă ne-am pierdut un pic, am trecut prin dictaturi dintre cele mai grele cu rezultate groaznice, am revenit cu un eveniment foarte pozitiv în decembrie 89 şi de atunci căutăm calea care de toate generaţiile a fost definită ca şi o cale europeană şi euroatlantică”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că în unele domenii facem faţă, dar în altele mai este mult de lucru.

”Cred că în unele domenii facem faţă. Dar mai este mult de lucru, foarte mult de lucru. Cred că avem tineri valoroşi, aici sunteţi dovada vie. Avem tineri foarte valoroşi şi în ţară. Fenomenul care mă intristează de fiecare dată este că cei din ţară ar veni aici, dar voi nu v-aţi întoarce”, a mai declarat Iohannis la Ambasada României din Paris.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.