Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu prilejul împlinirii a 190 de ani de la prima apariţie a Monitorului Oficial şi a precizat că acesta reprezintă statul român modern şi memoria evoluţiei sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Aniversarea a 190 de ani de la apariţia primei publicaţii oficiale a statului român reprezintă prilejul unei incursiuni în evoluţia şi în dezvoltarea societăţii noastre. De la prima foaie oficială aprobată de generalul Kiseleff în anul 1832 în Ţara Românească şi până în prezent, publicaţia oficială a statului român a reunit în paginile sale actele care au marcat parcursul nostru istoric. Cunoscută sub denumirile vremii de „Buletin gazetă administrativă”, „Buletin gazetă oficială”, „Foaie de publicaţiuni oficiale”, „Buletinul oficial” sau „Monitorul Oficial”, publicaţia a cuprins etapele de victorii sau înfrângeri ale poporului român, suferinţe sau speranţe transpuse în decizii care au clădit societatea de astăzi. Înfiinţarea şi dezvoltarea unei publicaţii oficiale a statului român au reprezentat răspunsuri la imperativele politice ale vremii, o garanţie suplimentară pentru cetăţeni că elitele conducătoare se îngrijesc de îndeplinirea datoriilor lor şi îşi urmează misiunea cu care au fost învestite, în slujba poporului. Accesul la deciziile publice şi la regulile general obligatorii care au normat relaţiile sociale a dat substanţă imperativelor statului de drept, cristalizate în toată această perioadă”, a afirmat Klaus Iohannis. 

Şeful statului a adăugat că Monitorul Oficial a consemnat, de-a lungul timpului, reuşitele poporului român.

„Traversând cu o remarcabilă continuitate şi stabilitate regimuri politice şi forme de guvernământ diferite, perioade de război sau pace, Monitorul Oficial reprezintă jurnalul statului român modern, memoria evoluţiei sale. De-a lungul timpului, publicaţia a consemnat reuşitele poporului nostru, responsabilitatea asumată de elite de a moderniza în mod continuu România, proiecţiile de viitor şi modul în care statul, ca formă organizată a puterii politice a poporului, a dat o direcţie şi un sens năzuinţelor societăţii”, a completat preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.