Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, că comasarea alegerilor se discută în partide şi este o variantă care este posibilă constituţional. Şeful statului a precizat că nu e posibil să aducem parlamentarele mai aproape, este însă posibil să fie amânate localele. El a mai arătat că au existat prime discuţii la nivelul coaliţiei, încă se evaluează dacă aduce ceva, pentru că, dacă nu aduce nimic nici pentru cetăţean, nici pentru partide, nu trebuie făcută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele a afirmat despre comasarea alegerilor, că ”se discută în partide”.

”Comasarea alegerilor se discută în partide, este o variantă care e posibilă constituţional însă nu e posibil să aducem parlamentarele mai aproape. Este însă posibil să fie amânate localele. Dacă asta e o soluţie sau nu vom vedea pe parcurs. Au existat prime discuţii la nivelul coaliţiei, încă se evaluează dacă aduce ceva, că dacă nu aduce nimic nici pentru cetăţean, nici pentru partide, nu trebuie făcut”, a arătat el. Preşedintele a menţionat că confirmă faptul că există această discuţie.

”Soluţii tehnice, constituţionale ar exista, dar ele vor putea fi puse în operă doar atunci când de aici apare un beneficiu evident”, a mai explicat preşedintele. Şeful statului a arătat că ”în mod normal, în România în 2024 am avea cam multe alegeri”.

”Este o realitate. În primăvară ar fi europarlamentare, toamna devreme ar fi locale, toamna târziu ar fi parlamentare şi toamna şi mai târziu ar fi prezidenţiale. Patru rânduri de alegeri complicate sunt problematice. Patru rânduri de alegeri într-un an sunt problematice. Vă daţi seama că începând din această toamnă până la sfârşitul anului viitor ne-am afla permanent într-o competiţie electorală, cu certuri la televizor, pe reţele sociale.(..) Pentru români nu ştiu dacă ar fi un festival. Deci un temei pentru discuţie există, dar nu există o decizie luată”, a mai spus Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.