Preşedintele Klaus Iohannis i-a urat bun venit, vineri, Regelul Charles în România, şeful statului arătând că ”datorită interesului Majestăţii Sale, frumuseţea satelor şi a tradiţiilor lor a trecut graniţele”. ”Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate. Admiraţia Majestăţii Voastre faţă de peisajele mioritice, faţă de fauna sălbatică şi pădurile maiestuoase a alimentat o dorinţă permanentă de a proteja această frumuseţe naturală”, a mai spus şeful statului. Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi în continuare un mare prieten al României! Ne uităm cu speranţă spre viitor, convinşi că aceste legături vor deveni tot mai puternice şi că relaţiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare, i-a mai spus şeful statului Regelui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

 

 

”Bine aţi revenit în România, ţara pentru care de-a lungul timpului aţi dezvoltat o afecţiune aparte! Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestăţii Voastre are loc în ţara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse şi după preluarea noilor responsabilităţi”, a spus preşedintele în alocuţiunea comună.

”Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională: natura, peisajul rural din ţara noastră, dar şi moştenirea culturală bogată. Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestăţii Voastre, frumuseţea satelor şi a tradiţiilor lor a trecut graniţele. Le-aţi reamintit cât de preţioase sunt tradiţiile, obiceiurile, meşteşugurile moştenite de generaţii şi faptul că acestea nu îşi pierd valoarea în faţa erei vitezei şi a tehnologiei, ci dimpotrivă”, a spus preşedintele. Klaus Iohannis a arătat că Fundaţia caritabilă a Majestăţii Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc şi de a contribui la prezervarea lui prin activităţi de restaurare a clădirilor sau a obiectelor preţioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viaţă a unor meserii tradiţionale. Aţi creat astfel oportunităţi deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. ”Activitatea substanţială, valoroasă şi constantă a Majestăţii Voastre pentru protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice s-a reflectat şi în România”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că se bucură să evidenţieze faptul că anul 2023 este unul foarte important şi pentru relaţia dintre România şi Regatul Unit.

”Celebrăm 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic Bilateral, prilej cu care a fost semnată Declaraţia comună reînnoită, care deschide calea unei cooperări intensificate între ţările noastre. Dimensiunea militară şi de securitate, care reprezintă un pilon esenţial al Parteneriatului Strategic, este cu atât mai relevantă în actualul context geopolitic. Sunt bucuros să evidenţiez astăzi şi rolul special al comunităţii româneşti din Marea Britanie, care numără peste 1,2 milioane de persoane, în dezvoltarea legăturilor româno-britanice. Şi pentru a ilustra cât de profunde sunt legăturile dintre noi, legături nu doar afective, ci şi prin prisma rădăcinilor Familiei Regale, îmi vin în minte cuvintele unui sătean care, vorbind despre onoarea de a se fi întâlnit cu Majestatea Voastră, în satul său, a spus că nu a avut nevoie de nicio traducere, atât de puternice sunt aceste legături”, a spus Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a continuat:

”Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate. Admiraţia Majestăţii Voastre faţă de peisajele mioritice, faţă de fauna sălbatică şi pădurile maiestuoase a alimentat o dorinţă permanentă de a proteja această frumuseţe naturală. Lansarea, în urmă cu un an, la Sibiu, a celui mai mare proiect transfrontalier de reîmpădurire din Europa este doar cel mai recent exemplu.Sunt bucuros să evidenţiez astăzi şi rolul special al comunităţii româneşti din Marea Britanie, care numără peste 1,2 milioane de persoane, în dezvoltarea legăturilor româno-britanice. Şi pentru a ilustra cât de profunde sunt legăturile dintre noi, legături nu doar afective, ci şi prin prisma rădăcinilor Familiei Regale, îmi vin în minte cuvintele unui sătean care, vorbind despre onoarea de a se fi întâlnit cu Majestatea Voastră, în satul său, a spus că nu a avut nevoie de nicio traducere, atât de puternice sunt aceste legături”.

Şeful statului a arătat în finalul alocuţiiunii: ”Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi în continuare un mare prieten al României! Ne uităm cu speranţă spre viitor, convinşi că aceste legături vor deveni tot mai puternice şi că relaţiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.