Preşedintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare a unor personalităţi civile, cu prilejul Zilei Naţionale a României, informează Adminstraţia Prezidenţială. Ceremonie de decorare a unor personalităţi civile cu prilejul Zilei Naţionale a României va avea loc, joi la Palatul Cotroceni, de la ora 18.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit sursei citate, în semn de apreciere deosebită pentru excelenţa de care au dat dovadă în întreaga lor activitate dedicată dezvoltării ştiinţei şi cercetării, precum şi pentru contribuţia avută la formarea intelectuală şi profesională a tinerelor generaţii, , şeful statului a conferit:
„• Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor domnului dr. fiz. Petrovici Mihai, directorul Departamentului de Fizică Hadronică al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”:
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului dr. ing. Silivestru Valentin, director general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Turbomotoare COMOTI”.
De asemenea, în semn de apreciere deosebită pentru excelenţa de care a dat dovadă în întreaga sa activitate dedicată învăţământului superior sociologic, precum şi pentru contribuţia avută la formarea intelectuală şi profesională a tinerelor generaţii, Preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler doamnei Voinea Maria, profesor emerit, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti.
Totodată, în semn de apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea puse în slujba actului educaţional, contribuind în mod exemplar la formarea intelectuală şi civică a tinerelor generaţii, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler:
„• doamnei Gealepu Elena-Alina, director, Şcoala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, judeţul Dâmboviţa;
doamnei Pralea Steluţa Elena, director, Liceul Tehnologic „Carol I”, Valea Doftanei, judeţul Prahova;
domnului Stoican Dorin, director, Şcoala Gimnazială nr. 162, sector 1, Municipiul Bucureşti.
În semn de apreciere pentru rezultatele importante obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, demonstrând astfel calitatea învăţământului preuniversitar românesc, Preşedintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler:
Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Păunescu”, Recaş, judeţul Timiş;
Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud;
Colegiului Economic „Pintea Viteazul”, Cavnic, judeţul Maramureş;
Colegiului Tehnic „Ion Holban”, Iaşi, judeţul Iaşi;
Liceului „Voievodul Mircea”, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;
Liceului Tehnic Buzău, judeţul Buzău;
Liceului Tehnologic de Turism, Călimăneşti, judeţul Vâlcea;
Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu”, Haţeg, judeţul Hunedoara;
Şcolii Gimnaziale „Uruguay”, sector 1, Bucureşti”.
De asemenea, „în semn de apreciere pentru rezultatele importante avute de-a lungul carierei profesionale, pentru excelenţa cu care a asigurat un act medical de înaltă calificare şi dăruire, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler doamnei dr. Susanu Sidonia, medic, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi”, mai indică sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.