Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că în discuţiile de sâmbătă între formaţiunile care doresc că formeze viitorul guvern s-a discutat inclusiv despre modul în care vor fi luate decizii, atât privind remanierea, cât şi decizii la nivelul guvernului şi al administraţiei publice centrale. Printre soluţiile asumate este aceea că premierul va avea în continuare posibilitatea de a remania miniştri, însă nu fără consultarea partenerilor din coaliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am încercat să reglementăm ceea ce am experimentat. Deci, sigur, remanierea de face de către primul ministru, asta nu poţi să o iei de la primul ministru, dar trebuie o consultare prealabilă cu liderii din coaliţie şi bineînţeles sunt alte nuanţe legate de obligativitatea deciziilor din coaliţie pentru toţi membrii Guvernului şi nu numai, cei care sunt în administraţia centrală, ce decizii vom lua”, a declarat, sâmbătă seară, preşedintele UDMR
Acesta  a menţionat că schimbarea premierului pentru realizarea rotaţiei partidelor în fruntea Guvernului  se va realiza prind depunerea mandatului de către primul ministru şi preluarea mandatului de către viitorul prim ministru, prin votarea acestuia, de către aceeaşi majoritate, în Parlament. 
„Astăzi nu pot să spun altceva decât să sunt optimist. Sunt optimist şi sper că... deci dacă prin deciziile luate în comun, prin punerea în practică a deciziilor, reuşim să creştem nivelul de încredere între partenerilor în coaliţie, atunci da eu cred că aşa va fi, sper că aşa va fi. Vă daţi seama că mai mult de atât nu pot să vă spun, că nu am de unde”, adaugă Kelemen.
Acesta e de părere că România ar avea nevoie de „o guvernare stabilă mai lungă”.
Kelemen Hunor mai susţine că nu crede că vor mai exista blocaje în negocierile pentru formarea viitorului executiv. 
„Nu cred că vor fi blocaje, am depăşit punctele sensibile. Mâine vom termina fiindcă luni trebuie să avem programul de guvernare, acordul şi structura guvernului şi să intrăm miercuri la audieri dacă după consultări preşedintele va desemna pe unul dintre cei doi candidaţi”, a mai afirmat liderul UDMR.
Acesta susţine că la negocierile de sâmbătă nu s-a discutat despre schimbarea Ancăi Dragu de la preşedinţia Senatului. 
„Nu am discutat. Pur şi simplu nu ştiu, nu am discutat. (...) Important este la Cameră (Deputaţilor – n.r.) să avem un preşedinte ales, instalat, şi asta se va întâmpla săptămâna viitoare sigur”, a mai afirmat Kelemen.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.