Vicepremierul Kelemen Hunor a precizat că Guvernul nu şi-a propus să majoreze impozitele, ci a dat posibilitatea primarilor să aplice creşteri la impozitele pe locuinţe, în funcţie de grilele notariale. Kelemen Hunor a adăugat că banii astfel colectaţi vor rămâne la bugetul local şi pot fi folosiţi în cadrul unui buget participativ, unde cetăţenii spun care ar fi direcţiile de dezvoltare ale unei localităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, de ce a decis Guvernul să majoreze impozitele, vicepremierul Kelemen Hunor a explicat că nu este vorba despre o majorare.

”Nu, nu este o majorare a impozitelor, era vorba despre a da libertate primarilor să meargă cu o creştere la impozitele locale, pe locuinţe, fiindcă aici vorbim de acest lucru, alte impozite nu au fost crescute. Şi sunt două posibilităţi: una care este trecută în ordonanţa de urgenţă, să fie corelate cu grilele notariale. Deci plăteşti după acea valoare, că e evaluarea de piaţă, până la urmă. Sigur, aici primarii spun că timpul e foarte scurt până la 1 ianuarie să se cupleze cele două sisteme, grilele notariale cu sistemul administrativ, şi atunci rămâne varianta de a creşte marja până unde Consiliul Local poate mări impozitul. Sunt banii care nu vin la bugetul naţional, nu cheltuie Bucureştiul, nu că cheltuie Guvernul. Sunt banii care rămân la dispoziţia primarilor şi îi folosesc, banii respectivi, pentru dezvoltarea comunităii”, a declarat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a dat un exemplu de buget participativ în care locuitorii dau direcţia de dezvoltare şi a subliniat că la Cluj-Napoca s-a întâmplat acest lucru.

”Ştiţi ce se întâmplă? Au început primarii să facă dezbateri despre bugetul local şi fac bugete prin participarea oamenilor şi oamenii spun, după dezbatere publică, care să fie direcţia de dezvoltare. Este o chestiune foarte importantă şi foarte transparentă şi eu cred în această idee de a discuta cu cetăţenii despre cum să cheltui banii la nivelul autorităţilor locale. Şi într-un oraş cum e Clujul, că a făcut şi Emil Boc o astfel de dezbatere, se poate face şi în oraşe mari, merge această variantă de a dezbate bugetul local şi atuncea, sigur, există şi o transparenţă, există şi un control, dar există şi o amprentă a dorinţei comunităţii”, a adăugat Kelemen Hunor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.