Asociaţia Spirits România, organizaţia reprezentativă a producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase din România, anunţă numirea lui Radu Moldovan - Petruţ, care are două decenii de experienţă în industria de FMCG, în funcţia de director executiv al organizaţiei.
Acesta îl înlocuieşte pe Florin Rădulescu, actualul preşedinte al asociaţiei, care şi-a anunţat retragerea din funcţie la sfârşitul lunii decembrie 2026.
„Asociaţia Spirits România, organizaţia reprezentativă a producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase din România, anunţă numirea lui Radu Moldovan-Petruţ în funcţia de director executiv al organizaţiei”, arată, luni, asociaţia într-un comunicat de presă.
Radu Moldovan Petruţ preia funcţia într-un moment provocator pentru industria locală a băuturilor spirtoase, marcată de presiunile inflaţioniste, creşterile succesive ale accizelor şi extinderea pieţei ilicite. Din noua poziţie, el îşi propune să intensifice dialogul cu autorităţile şi partenerii din industrie.
„Preluarea acestei responsabilităţi într-un context dinamic reprezintă o oportunitate extraordinară de a contribui activ la evoluţia industriei de băuturi spirtoase din România. Îmi doresc să intensificăm colaborarea cu toţi actorii din piaţă, să promovăm practici sustenabile şi un consum responsabil, dar şi să extindem rolul Spirits România ca partener de încredere în dialogul cu autorităţile. Avem un potenţial enorm de a dezvolta proiecte cu impact real şi pe termen lung”, a declarat Radu Moldovan Petruţ.
Actualul preşedinte al asociaţiei, Florin Rădulescu, şi-a anunţat retragerea din această funcţie la sfârşitul lunii decembrie 2026, odată cu terminarea statutară a mandatului său. Până atunci, cei doi lideri se vor completa reciproc în gestionarea obiectivelor prioritare şi a relaţiilor instituţionale ale asociaţiei.
Radu Moldovan Petruţ are o expertiză de peste 18 ani în marketing şi management în industria FMCG şi a băuturilor spirtoase, construită în România, Marea Britanie şi la nivel internaţional.
După poziţii de Brand Manager în România, el şi-a continuat parcursul profesional în Marea Britanie, revenind ulterior în ţară în rolul de Marketing Director (2015–2021) al Pernod Ricard. De la finele anului 2021, a preluat un rol global la Stockholm, în cadrul The Absolut Company unde a condus întreaga structură globală de Business Development a companiei din poziţia de VP Global Market Acceleration.
Din iunie 2023, el a intrat în antreprenoriat, conducând propria companie de business development dedicată brandurilor din industria băuturilor alcoolice.
Spirits Romania este o asociaţie patronală care reuneşte principalii producători şi importatori de băuturi spirtoase din România, fiind înfiinţată în 2013 cu scopul de a contribui la crearea unui cadru fiscal şi legislativ funcţional, propice dezvoltării industriei locale de băuturi spirtoase. Membri Spirits Romania exportă băuturi spirtoase în peste 30 de ţări, din Europa, Asia şi America.
