Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat că declaraţiile liderului UDMR Kelemen Hunor sunt „nişte încercări eşuate de atenuare a impactului declaraţiilor lui Viktor Orban, mai degraba decât nişte convingeri personale”. „România este un stat cu o democraţie liberală consolidată, care împărtăşeşte valorile democratice europene”, a mai spus liberalul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În acest context acid al declaraţiilor şi poziţionărilor, e bine să clarificăm un lucru: România este un stat cu o democraţie liberală consolidată, care împărtăşeşte valorile democratice europene. România are avantajul, în acest context extrem de complicat, sa fie condusă de un preşedinte şi un prim-ministru proeuropeni, cu valori democratice europene asumate şi care nu vor accepta niciodată ca democraţia să decadă în România, aşa cum se întâmplă în alte state”, a scris Ionuţ Stroe, vineri pe Facebook.
 
El a adăugat că declaraţiile lui Kelemen Hunor sunt, mai degrabă, „nişte încercări eşuate de atenuare a impactului declaraţiilor lui Viktor Orban, decât nişte convingeri personale”.
 
„Nu am văzut la domnul Hunor până acum astfel de declaraţii, de aceea preşedintele UDMR va trebui să îşi clarifice poziţia - a sa şi a partidului pe care îl conduce şi reprezintă - pentru ca această situaţie să înceteze. În acest moment nu e periclitat în niciun fel parcursul guvernamental al coaliţiei, ceea ce avem de făcut, măsurile pe care le luam. Însă trăim vremuri complicate şi suntem datori să fim mai alerţi şi mai hotărâţi să combatem orice derapaj de la principiile democratice fundamentale”, a completat Stroe.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu consideră că discursul lui Viktor Orbán de la Băile Tuşnad a fost unul rasist sau putinist şi apreciază că orice declaraţie trebuie interpretată în context. Liderul UDMR a afirmat că-l cunoaşte foarte bine pe premierul maghiar, a discutat cu el în repetate rânduri şi nu are nicio urmă de rasism în el, iar faptul că vrea pace nu-l face să fie ”un putinist”. Kelemen Hunor a comentat şi declaraţiile considerate anti-UE şi anti-NATO ale premierului din Ungaria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.