Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit news TV că există din partea tuturor partidelor care fac parte din coaliţie intenţia de a majora pensiile. Despre majorarea salariului minim la 3.000 de lei, aşa cum a anunţat PSD, la nivel de intenţie, Stroe a precizat că au avut loc discuţii dar nu s-a luat niciun fel de decizie. Stroe a precizat că există o dificultate şi un disconfort creat de fiecare data când sunt anunţate măsuri generoase nediscutate sau nedecise în cadrul coaliţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Da, există din partea tuturor partidelor care fac parte din coaliţie această intenţie de a majora pensiile, momentul în care vom anunţa public procentul cu care se vor majora va fi cel în care vom avea o proiecţie bugetară, o construcţie bugetară sustenabilă, sănătoasă. Luna octombrie, noiembrie vom avea această cifră, şi acolo vom avansa nu numai despre pensii dar şi celelalte măsuri pe care le considerăm opoerune să le luîăm acesstă perioadă, atât pe zona social cât şi economică”, a spus Ionuţ Stroe.

El a precizat că în privinţa salariului minim, pe care cei de la PSD vor să îl majoreze la 3.000 de lei, purtătorul de cuvânt al PNL a spus că au avut discuţii dar nu s-a luat niciun fel de decizie.

”Probabil viitorul apropiat ne va da rezultatul acestor discuţii. Toate aceste măsuri vor însoţi legea bugetului de stat, Există o dificultate şi un disconfort creat de fiecare data când sunt anunţate măsuri generoase nediscutate sau nedecise în cadrul coaliţiei. Noi, liberalii, am optat pentru un mod mai responsabil, niciodată nu am lansat public măăsuri care s-ar putea să genereze unor pături sociale aşteptări enorme. E total neproductiv să vinzi iluzii pentru că timpul mai devreme sau mai târziu îţi va demonstra contrariul. Tot ceea ce înseamnă măsuri, preferăm să le anunăm la momentul potrivit. Preferăm să fim mult mai prudenţi şi mai responsabili”, a mai spus Stroe.

El s-a referit la proiectul depus de Raluca Turcan, la Senat, prin care propune neimpozitarea pensiilor până în 3.000 de lei.

Ionuţ Stroe a precizat că este un proiect mai vechi al acesteiam, de când ocupa portofoliul Muncii. 

”El a fost dezbătut la momentul acela, aparent avea acordul tuturor partidelor politice, există o decizie a PNL în structurile noastre de conducere şi în comisiile de specialitate, pentru susţinerea acestui demers. Acum, de discutat este momentul în care introduce acest proiect pentru că el pune o oarecare presiune pe buget. Vă asigur că nu ne aflăm într-o competiţie sau o licitaţie a ofertelor generoase din partea unor partide care fac parte din coaliţie şi ne găsim în zona unei initiative parlamentare individuale. Cu siguranţă când doamna era ministru exista disponibilitate bugetară mult mai mare decât în momentul actual. Acum nu ar trebui să se supere nimeni, proiectul intră în dezbatere parlamentară. (..) Din punctul nostru de vedere nu este un obiectiv pe care trebuie să îl impunem în această guvernare ci este o lege care face numai bine”, a spus Ionuţ Stroe, precizând că pensionarii rămân cu mai mulţi bani în buzunar.

Despre ce se va întâmpla cu proiectul în Parlament, Stroe a afirmat: ”Nu îl lăsăm în voia sorţii, evident îl vom discuta şi în coaliţie şi în Parlament, nu vrem să îl impune cu orice preţ, dar doamna Turcan şi grupul parlamentar îşi doreşte să genereze o dezbatere parlamentară şi publică pe acest subiect”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.