PSD, ALDE şi Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) anunţă înfiinţarea „Alianţei pentru Modernizarea Neamţului 2020”, în vederea candidaturii comune pentru Consiliul Judeţean Neamţ la alegerile locale programate pentru 27 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Anunţul privind alianţa la nivel local a celor trei formaţiuni politice a fost făcut, sâmbătă, de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, într-o conferinţă de presă în care i-a avut alături pe Teodor Meleşcanu, ca reprezentant al PPU, şi pe Ion Asaftei, preşedintele ALDE Neamţ şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
 
Ionel Arsene va fi susţinut pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean Neamţ.
 
Liderul PSD Neamţ a precizat că alianţa dintre cele trei formaţiuni politice este „doar la nivelul Consiliului Judeţean ”, pentru funcţia de preşedinte al CJ şi pentru componenţa acestuia.
 
„În restul localităţilor ALDE merge cu candidaţi proprii. Cu PPU vom avea alianţă la nivelul municipiului Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Bicaz şi Rosnov şi dacă în comune acolo unde candidaţii noştri se înţeleg pot să mai fie alianţe. Competiţia, chiar dacă suntem într-o alianţă la judeţ, nu este rea şi poate să aducă ulterior alianţe postelectorale”, a declarat Ionel Arsene.
 
Acesta a precizat că alianţa îşi propune „să facă proiecte măreţe” şi în următorii ani în judeţul Neamţ.
 
„Tema alianţei este continuitate, pentru că aici, la Neamţ, PSD împreună cu ALDE şi în viitor împreună cu PPU vrea să facă o alianţă prin care să modernizăm judeţul Neamţ aşa cum merită acest judeţ. Am avut timp de patru ani o alianţă în care am făcut performanţă din punct de vedere administrativ şi asta au simţit-o toţi locuitorii judeţului Neamţ”, a mai afirmat Arsene.
 
La rândul său, senatorul Teodor Meleşcanu, actual preşedinte interimar al PPU Neamţ, a arătat că PPU va fi „aliat fidel şi serios” pentru alegerile la CJ Neamţ. 
 
„Obiectivul pe care ni l-am fixat este acela de a contribui la asigurarea unei continuităţi în administrarea judeţului Neamţ şi din acest punct de vedere vom fi aliaţi fideli şi serioşi pentru alegerile la nivelul Consiliului Judeţean şi în acelaşi timp am decis ca în principalele municipii, oraşe din zonă, eventual şi din alte localităţi să mergem împreună cu PSD”, a anunţat Meleşcanu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.