Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Bruxelles, că nu doar România are cetăţeni blocaţi în Fâşia Gaza, iar ţara noastră şi comunitatea internaţională fac eforturi pentru deblocarea acestei situaţii. „Din nefericire, până acum nimeni nu a reuşit să facă acest lucru şi nu suntem singurii care avem cetăţeni blocaţi în Gaza. Noi suntem foarte implicaţi în aceste discuţii şi vom continua. Sperăm ca, la un moment dat, să apară un progres”, a mai spus şeful statului. El a adăugat că România pledează pentru soluţia celor două state, Israel şi Palestina, partea israeliană are tot dreptul să se apere, iar pentru partea palestiniană trebuie găsite soluţii pentru ca civilii să nu plătească preţul acestui război. „Hamas trebuie targetat”, a mai precizat Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt exact temele pe care le-am abordat acum un minut. Pentru cei care sunt blocaţi în Gaza, noi împreună cu toată comunitatea internaţională facem eforturi să deblocăm situaţia. Din nefericire, până acum nimeni nu a reuşit să facă acest lucru şi nu suntem singurii care avem cetăţeni blocaţi în Gaza. Noi suntem foarte implicaţi în aceste discuţii şi vom continua. Sperăm ca, la un moment dat, să apară un progres. Ce poate să facă România? Să continue să se implice în negociere, cea ce facem şi  facem foarte bine. Doamna Odobescu şi întreaga echipă sunt foarte bine implicaţi”, a afirmat Klaus Ioahnnis, întrebat joi, înaintea participării la Consiliul European de la Bruxelles ce aport poate aduce România graţie relaţiilor cu Israel şi ţările arabe pentru a intensifica apelurile către pace şi cum va aborda România în continuare nevoia de a asigura asistenţă umanitară acolo si de a evacua în siguranţă cetăţenii români.

Şeful statului a reiterat că România pledează pentru soluţia celor două state, pledează pentru dreptul la apărare al Israelului şi a adăugat că, pentru partea palestiniană, trebuie găsite soluţii astfel încât să nu existe civili care să plătească preţul războiului. „Hamas trebuie targetat”, a mai spus preşedintele Iohannis.

„Iar în ceea ce priveşte discuţiile de la Bruxelles, eu voi reitera poziţia României care este foarte bine cunoscută, este o poziţie stabilă de multe decenii, noi pledăm pentru soluţia celor două state şi pledăm, în acelaşi timp, pentru partea Israel – au dreptul să se apere, asta este indiscutabil şi pentru partea palestiniană este clar că trebuie găsite soluţii pentru a nu avea civili care, până la urmă, să plătească preţul acestui război, ci Hamas trebuie targetat”, a explicat Klaus Iohannis.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.