Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, în dezbaterea electorală, de ce a promulgat legea recursului compensatoriu fără a formula obiecţii şi a spus că legea a avut un parcurs special. Documentul ajunsese la CCR care s-a pronunţat nu numai asupra constituţionalităţii, ci şi asupra oportunităţii, ceea ce făcea caducă retrimiterea în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este o situaţie un pic mai specială cu această lege. Ea a ajuns la CCR, a fost verificată şi găsită constituţională, însă CCR a făcut un lucru pe care în alte situaţii nu l-a făcut şi anume s-a exprimat prin decizie inclusiv pe oportunitate. E o abordare neuzuală, care practic făcea caducă retrimiterea în Parlament care nu mai avea marjă de manevră. Este explicaţia pentru care după discuţii tehnice cu specilaliştii din Administraţia Prezidenţială am ajuns la concluzia că -  şi dacă nu ne convine situaţia - altă soluţie pe Constituţie nu e, drept pentru care am promulgat legea”, a răspuns Iohannis, întrebat fiind de ce a promulgat legea recursului compensatoriu fără a formula obiecţii.

Şeful statului a spus că şi aceast lege trebuie reluată şi trebuie corectate erorile pe care le conţine.

”Cu majoritatea care a fost atunci nu s-a putut”, a mai spus Iohannis.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.