Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în România, clasa politică a înţeles încet-încet că nu se poate guverna împotriva oricărei logici economice şi împotriva bunului-simţ şi, în niciun caz, nu se poate guverna împotriva celor guvernaţi. Iohannis spune că derapajele care mai există pot fi sancţionate de electorat la următoarele alegeri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În clasa politică încet-încet, s-a înţeles că nu se poate guverna împotriva oricărei logici economice şi împotriva bunului-simţ, ca să nu mai vorbim că în niciun caz nu se poate guverna împotriva celor guvernaţi. Este absurd. Pur şi simplu! Pentru a scoate în evidenţă că şi întreaga societate vede că aşa nu mai merge, am formulat întrebările la referendum expres în acest fel. Ştiu că au fost mulţi cârcotaşi care au crezut că întrebările sunt ba primitive, ba prea simple, ba prea complicate, ba inutile, ba prea multe. Oricum, răspunsul românilor a fost atât de clar, încât cel puţin pentru câteva zile, cârcotelile au încetat, că nu aveau ce să mai spună”, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, răspunsul la referendum a fost între timp interpretat şi de politicieni în singurul mod posibil: haideţi să revenim la normalitate.

”Ordonanţele de urgenţă au fost introduse în Constituţie exact pentru cum spune numele, pentru situaţii de urgenţă, pentru catastrofe, pentru o criză economică, deci pentru situaţii care nu pot fi prevăzute şi unde este urgentă nevoie de o legiferare fie şi din partea Guvernului. Acest Guvern încă nu a înţeles chiar bine, dar dacă continuaţi să le spuneţi şi dacă societatea insistă pe bună guvernare, şi cu ghidajul dumneavoastră, eu sunt convins că lucrurile se vor înţelege uşor-uşor mai bine. Iar pentru o foarte bună înţelegere a acestor lucruri s-a inventat ceva ce este la baza democraţiei şi se numeşte alegeri”, a mai spus Iohannis.

Acesta a îndemnat electoratul să meargă în continuare la alegeri.

”Vom avea în continuare alegeri şi românii vor putea să dea nişte lecţii foarte importante politicienilor. Alegerile europarlamentare cu referendumul au fost doar primul rând, urmează prezidenţiale, urmează alegeri locale şi urmează alegeri parlamentare, tot atâtea ocazii valoroase pentru români de a explica politicienilor ce îşi doresc. Sper să o facă în număr mare!”, a mai spus şeful statului.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.