Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că are foarte multă deschidere pentru consultările cu partidele şi că i se pare ciudat să refuzi o ofertă la dialog cu preşedintele României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este o consultare că foarte multă deschidere din partea mea. Consider că dacă am convocat un referendum care are ca temă principală justiţia, integritatea, lupta anticorupţie şi situaţia din justiţie acum se tot discută şi se tot discută şi din păcate multe chestiuni sunt foarte negativ prezentate chiar de sistemul de justiţie, atunci o discuţie se impune. Dar, sigur, sunt dispus, în marja acestor consultări, să discut şi alte teme cu care vin reprezentanţii partidelor”, a declarat preşedintele Iohannis.

„Faptul că unii nu vor să vină la discuţii cu preşedintele României mi se pare ciudat, nu oblig pe nimeni, e o ofertă. Să refuzi o ofertă la dialog parcă este cel puţin ciudat. Deci, în continuare, chiar dacă unii au spus că nu vin, dacă se răzgândesc, sunt bine-veniţi. Eu îmi doresc un dialog real cu partidele parlamentare”, a precizat preşedintele.

Şeful statului a invitat partidele parlamentare la consultări. Joi sunt programate PNL, USR, PMP, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, iar vineri PSD şi ALDE.

Liviu Dragnea a anunţat că nu va merge la discuţii, dar că PSD va fi reprezentat de o delegaţie formată din 3 membri, care vor fi anunţaţi joi. ALDE a decis să nu participe la aceste consultări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.