Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care completează legea 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz. Iniţiativa legislativă completează art.13, în sensul instituirii ca obligaţie a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, dezmembrare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, de a semnaliza activitatea pe care o desfăşoară, prin indicarea pe panouri montate în zone cu vizibilitate bună, a elementelor de identificare corespunzătoare activităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea promulgată de către şeful statului urmăreşte ca operatorii respectivi să fie obligaţi la montarea unor panouri care să aibă ca scop împrejmuirea locaţiei, pentru protejarea din punct de vedere estetic a zonei şi a prevenirii propagării zgomotelor.

„Operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, tratare, colectare şi tratare sau operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de dezmembrare, după caz, a vehiculelor scoase din uz sunt obligaţi să semnalizeze activitatea pe care o desfăşoară, prin indicarea pe panouri montate în zone cu vizibilitate bună, a elementelor de identificare corespunzătoare activităţii. De asemenea, operatorii sunt obligaţi la montarea unor panouri care au ca scop împrejmuirea locaţiei pentru protejarea din punct de vedere estetic a zonei, a prevenirii propagării zgomotelor, precum şi a prevenirii accesului persoanelor neautorizate”, conform propunerii legislative iniţiate de către deputatul PSD Eugen Neaţă.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Încălcarea prevederilor dispoziţiilor prezentei legi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: „cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul nerespectării de către operatorii economici care efectuează operaţiuni de colectare, colectare şi tratare, tratare, de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz a obligaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1) – (3) şi (4) – (7), precum şi a cerinţelor minime prevăzute în anexa nr. 2”.

Mai este introdusă o literă care spune că încălcarea prevederilor dispoziţiilor prezentei legi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează. „cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, în cazul nerespectării de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, tratare, colectare şi tratare sau operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de dezmembrare, după caz, a vehiculelor a obligaţiilor prevăzute la art.13 alin. (3¹)”, potrivit sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.