Vindecarea societăţii româneşti de pojarul suveranismului include trei componente majore: reforma serviciilor secrete, schimbarea atitudinii pastorale a BOR şi renunţarea la cartelizare şi mafiotizare din partea partidelor, afirmă teologul şi diplomatul Teodor Baconschi într-un interviu pentru News.ro. El lansează critici dure la adresa fostului prezidenţiabil susţinut de PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, despre care afirmă că este ”un Rică Venturiano decrepit care îşi înghite propriul venin după acest eşec epic”. ”Nu se putea, matematic vorbind, să ai trei mari partide în spate şi să pierzi! Ei bine, el a pierdut”, argumentează Baconschi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Cu doctorat în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor la Universitatea Sorbona, din Paris, Teodor Baconschi a fost ministru de Externe al României în perioada 2009-2012 şi acum este indicat de unele surse ca fiind pe lista posibililor consilieri ai noului preşedinte Nicuşor Dan. Intelectualul afirmă pentru News.ro că nu i s-a făcut nicio propunere şi că, probabil, n-ar accepta postul, dar e dispus să ajute informal, fără să fie retribuit sau încadrat oficial drept consilier prezidenţial.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Teodor Baconschi face, în interviul acordat News.ro, un rechizitoriu foarte dur la adresa „doctrinei Georgescu-Simion“, despre care spune că a fost fabricată în laboratoarele serviciilor secrete româneşti nereformate. Membri ai acestor servicii cu nostalgii ceauşiste şi legionare vor ca România să se transforme într-un stat autoritar şi să împartă Moldova cu Rusia, împreună cu care să instituie asupra ţării vecine un condominiu. De aici provine şi discursul virulent anti-moldovean al lui Simion, propagat pe reţelele sociale şi de propaganda AUR, şi de cea rusească, explică Teodor Baconschi.

Acesta adaugă că Biserica Ortodoxă Română trebuie să-şi facă o analiză foarte profundă şi Sinodul să decidă o schimbare a politicii pastorale după ce o mare parte din BOR a căzut pe panta extremismului şi a totalitarismului. Este inadmisibil ca o parte a Bisericii să lucreze contra statului român şi a orientării sale pro-occidentale. Scenele cu episcopi care-l decorează pe Simion, plimbarea lui Georgescu şi Puric pe la mănăstiri cu orientare legionară sunt de netolerat, spune teologul. Acesta adaugă că virusul totalitar a fost luat de ortodoxia românească în lungile decenii petrecute sub dictatori.

Citiţi mai jos întregul interviu acordat de Teodor Baconschi pentru News.ro.

 

„Eu văd pojarul suveranist ca pe o maladie colectivă. Tratamentul  include o reformă a serviciilor secrete şi o dezbatere onestă despre implicarea BOR în acest tip de politică, o schimbare de atitudine pastorală! Am văzut mitropoliţi care îl decorau cu Crucea Şaguniană pe Simion. Puric, Georgescu şi alţii au fost plimbaţi prin mânăstiri cu simpatii legionare ani de zile, figuri patologic anti-europene se lăfăie pe social media în haine preoţeşti“

 

Matei Udrea: Bună ziua, domnule Teodor Baconschi, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Ce-l aşteaptă pe noul preşedinte Nicuşor Dan în următorii 5 ani?

Theodor Baconschi: Îl aşteaptă, aşa cum ne dăm cu toţii seama, un mandat dificil. Nu doar pentru că e un candidat independent care a ajuns la Cotroceni cu votul societăţii civile în sens larg şi nu cu sprijinul clasic al partidelor, dar şi pentru că încheiem o perioadă politică foarte agitată, care a dus, din păcate, la o fractură socială profundă între aceste două Românii. Deci, politic, pe fond, preşedintele Dan trebuie să acţioneze astfel încât să vindece această fractură. Şi asta se va face în timp, cu disponibilitate de dialog social cu toate categoriile, cu prezenţă permanentă, cu mesaje care să atenueze această stare de turbulenţă şi de nemulţumire artificial exacerbată de georgism şi de tot acest desant AUR peste România. Pe lângă pacea socială, preşedintele trebuie să forţeze şi partidele să se reînnoiască. Evident că e nevoie şi de o reformă a statului. Însă marea problemă e că avem o majoritate parlamentară cu geometrie variabilă şi soluţia unui guvern minoritar PNL-USR-UDMR, eventual sprijinit de PSD, are virtutea că desparte din nou dreapta de stânga în politica românească. Dacă PSD, într-adevăr, nu intră la guvernare, vom avea şi un partid pro-european în opoziţie, ceea ce nu e rău. Dar, în orice caz, reforma statului are nevoie de legi organice, de două treimi din voturile Parlamentului. Nu se poate face prin Ordonanţă de Urgenţă! Deci să sperăm că, alături de pactul Nicuşor Dan - societate civilă în sens larg, o să avem şi partide care se maturizează. Înţeleg că anumite transformări, de pildă reforma administrativă, această celebră comasare a primăriilor mici şi alte subiecte de tipul ăsta, sunt necesare pentru ca maşinăria economică să funcţioneze din plin. Avem acum aproape gata autostrăzi, trebuie să accesăm fonduri europene ca să terminăm aceste mari proiecte de infrastructură. Şi, în rest, să vadă ce face guvernul cu taxele pentru mediul privat. Nu trebuie să-i inhibe, ci să-i ajute, pentru că ei susţin creşterea economică a ţării.

 

Matei Udrea: Domnule Baconschi, credeţi că va prevala în următorii ani instinctul de conservare din interiorul partidelor-sistem, aceste partide care de multe ori se confundă cu administraţia? Vorbim de PSD şi de PNL. Sau această presiune pentru înnoire şi teama de ceea ce s-a întâmplat în ultimele şase luni vor fi mai puternice? Paul Stănescu le-a spus direct primarilor că, dacă iese Nicuşor Dan, se vor întâmpla lucruri foarte rele pentru ei, se va ajunge la alegeri locale în două tururi.

Teodor Baconschi: Eu zic că şi noi, cei care l-am susţinut pe Nicuşor Dan, am creat un val! Nu există doar valul suveranist în România. Iar votul pentru candidatul independent şi victoria lui le-a demonstrat partidelor clasice că oricâte combinaţii ar face – vezi eşecul lui Antonescu, vezi eşecul lui Ciucă, vezi eşecul lui Ciolacu – nu mai merge cum a fost! Primarii nu mai duc, ca altădată, oamenii din sate la vot. Există o nemulţumire socială în România hipnotizată de Georgescu, dar şi în societatea civilă care l-a adus pe Nicuşor Dan la Cotroceni. Deci, nu mai merge! Acum, sigur că liderii de partid gen domnul Stănescu, domnul Grindeanu şi mai ştiu eu cine n-au ce face dacă merg acasă şi ştiu că dacă scapă din mână acum puterea n-o mai capătă la loc! Dar e un moment de setare! Sunt chiar 35 de ani (de la Revoluţie – n. red.), e momentul să încheiem de tot tranziţia, să deschidem alt capitol, cu oameni pregătiţi, pentru că, între timp, după 20 de ani de integrare, avem o elită profesională tânără care se poate implica în politică. Şi, deci, trebuie să dăm cuvântul acestei noi generaţii, cu tot ce are ea mai bun. Şi evident că trebuie să revenim şi la alegeri locale în două tururi, pentru că, altfel, după cum s-a văzut, ai doar cartel de partide care blochează competiţia liberă şi primari slabi, corupţi, contraperformanţi, dar populişti, care se realeg cu un număr mic de voturi şi care nu le conferă o veritabilă legitimitate. Deci, toată lumea ştie ce e de făcut, că vorbim de subiectele astea de 10 ani sub Iohannis! Nu trebuie să chemăm superexperţi sau să înroşim inteligenţa artificială cu planuri de acţiune. Trebuie să facem o listă de priorităţi care pluteşte în spaţiul public de 10 ani, ba chiar mai mult de 10 ani, că Traian Băsescu voia deja să facă reforma asta administrativ-teritorială! Stăm pe o structură statală din 1968, vă aduc aminte! Deci e, pur şi simplu, timpul să punem în practică ceea ce am tot dezbătut. Şi cred eu că preşedintele şi viitorul guvern trebuie să se apuce de aceste proiecte. Nu au de ce să mai caute subiecte ca să-şi facă o listă de priorităţi, pentru că ele sunt de bun-simţ.

 

„Preşedintele Dan trebuie să meargă la Chişinău, la Bruxelles, dar şi la Kiev şi din nou la Varşovia, indiferent care va fi rezultatul alegerilor din Polonia! Apropo de frustrările suveraniştilor, că stăm tot timpul în genunchi: în genunchi am stat cu un Iohannis complezent, care recita ce trebuie şi nu făcea nimic. Nu! Trebuie să avem iniţiativă!“

 

Matei Udrea: Foarte bine că aţi adus discuţia aici. Voiam să vă întreb care ar fi, să zicem, primele trei-patru priorităţi? Sigur că am văzut şi la televizor, şi pe Facebook, toată lumea vorbeşte de reforma statului. Dar, concret, ce trebuie făcut mai întâi?

Teodor Baconschi: Cred că problema deficitului bugetar e prioritară. Trebuie făcut un plan de reducere a cheltuielilor statului. Sunt şi foarte multe forme de risipă de bani publici, multe instituţii care îşi încalecă atribuţiile. Apoi, avem o colectare a taxelor foarte mică, printre cele mai slabe din Uniunea Europeană. Deci şi aici trebuie, totuşi, ca ANAF să fie depolitizat şi să nu mai protejeze clienţii mari evazionişti, pentru că au protecţie de la nu ştiu ce şef de partid. E foarte limpede că avem o economie gri care trebuie adusă la lumina zilei. Nu e domeniul meu acesta, dar mi se pare că o voinţă politică pentru a reduce deficitul, adică pentru a rămâne în PNNR şi a accesa în continuare aceste miliarde de la Uniunea Europeană – care nu vin necondiţionat! – este prima treabă de făcut pentru noul guvern.

 

Matei Udrea: Cum ar trebui aşezată politica externă a României? Dumneavoastră aţi fost ministru de Externe, aveţi un punct de vedere avizat. S-a făcut vâlvă, mai ales pe reţelele sociale, Nicuşor Dan fiind acuzat că a făcut o mare gafă când s-a dus în Polonia, la Varşovia, înaintea alegerilor prezidenţiale de acolo, pentru a susţine unul dintre candidaţi.

Teodor Baconschi: N-a făcut nicio gafă! Şi, oricum, relaţia cu Polonia trebuie întărită pe proiectul Intermarium. Trebuie să fim, noi şi Polonia, stâlpii flancului estic. Şi România are resurse pentru asta, dar n-a avut curaj! Deci, cred că domnul preşedinte Dan trebuie să meargă, desigur, cum a zis, la Chişinău, la Bruxelles, dar şi la Kiev şi din nou la Varşovia, indiferent care va fi rezultatul alegerilor! În definitiv, şi candidatul PiS din Polonia l-a sprijinit explicit pe George Simion! Noi trebuie să trecem acum de politica partizană şi să vedem cum construim în Parlament un proiect de politică externă şi regională mult mai ambiţios. Nu aşa, să stăm… Apropo de frustrările suveraniştilor, că stăm tot timpul în genunchi. În genunchi am stat cu un Iohannis complezent, care recita ce trebuie şi nu făcea nimic, în ideea că diplomaţia e un joc de figuri impuse şi nimic altceva. Nu! Trebuie să avem iniţiativă şi mai ales să ieşim din capcana pe care campania electorală a deschis-o, şi anume că trebuie să fim sau cu Uniunea Europeană contra Satelor Unite, sau cu Statele Unite contra Uniunii Europene. Nu! Şi Uniunea Europeană face eforturi raţionale şi consecvente de menţinere a unei relaţii normale cu Washington. Asta trebuie să facem şi noi, participând totodată la marile decizii strategice ale Uniunii Europene, cum ar fi un plan de autonomie printr-o politică de revitalizare a industriei europene de apărare şi orice alt mare proiect care nu ne poate exclude, dacă tot am scăpat de tentaţia de a transforma România în Ungaria lui Orban.

 

„Vlad Plahotniuc a fost omul serviciilor nereformate de la Bucureşti şi al Moscovei, cu trei-patru cetăţenii, oligarhul care a confiscat o vreme toate instituţiile-cheie din Republica Moldova şi care urma să patroneze un condominiu între interesele economice de la Bucureşti, astea obscure, netransparente, şi cele ale Moscovei“

 

Matei Udrea: Ce facem în relaţia cu Moldova? Cum ne poziţionăm? Am văzut că moldovenii au votat masiv cu Nicuşor Dan. În acelaşi timp, în ultimele zile, pe reţelele sociale a fost un val de ură inimaginabil la adresa moldovenilor, de la reproşul că au schimbat preşedintele României până la a li se cere să plece la ei acasă şi la a nu li se mai acorda niciun ajutor. Cunoaşteţi tot repertoriul.

Teodor Baconschi: Păi, da, asta arată că proiectul Georgescu-Simion e 100% Putin! Deci, îi desparte şi pe fraţii de pe cele două maluri ale Prutului cu aberaţii ideologice! Vă aduc aminte o chestie tristă, într-un fel, dar şi amuzantă. Maia Sandu, când a candidat Antonescu, s-a gândit: ”Domnule, cele trei partide pro-europene îl sprijină pe ăsta. Bun, cu noduri, cu nu ştiu ce, a recomandat susţinerea lui. Nici propriul electorat nu l-a votat pe Antonescu! Deci, moldovenii l-au votat pe Nicuşor Dan pentru că vor ca România să fie o ţară puternică în UE şi să ajute Republica Moldova să intre în UE, dacă tot a început negocierile de aderare, asta e tot! Iar caracterul ăsta toxic al aşa-zisului suveranism se vede! Ne-a învrăjbit între noi, ca români, cetăţenii aceluiaşi stat, ne-a învrăjbit cu cetăţenii din Republica Moldova soră a României. Şi cui i-a folosit? Acum, dacă tot s-a retras Georgescu şi Simion a pierdut, sper ca oamenii să-şi dea seama spre ce poziţii monstruoase au fost împinşi. Adică contra firii, contra bunului-simţ şi contra interesului nostru comun colectiv.

 

Matei Udrea: Am văzut mai demult un interviu cu George Simion care m-a surprins în primul rând prin inabilitatea diplomatică. Spunea că România ar trebui să taie orice fel de ajutor pentru Republica Moldova, sugerând cumva că trebuie să-i aducem în faliment. Şi tot insista pe ideea că trebuie să ne unim direct, nu să ne reunim cu ei în Uniunea Europeană. După cum se exprima, părea că vorbeşte mai degrabă de un fel de anexare a Moldovei şi nu de unire.

Teodor Baconschi: Da, da! Domnule Udrea, eu cunosc foarte bine doctrina Georgescu-Simion, care e fabricată în partea nereformată din serviciile noastre secrete şi rostogolită de foarte mulţi ani! Adică patrioţi, între ghilimele, de tip ceauşist cu nostalgii legionar-vadimiste şi cu dorinţa de a instaura în regim autoritar în România au pus problema Republicii Moldova în termeni foarte simpli: trebuie falimentată, în genunchi să cerşească unirea cu România, şi după aia o împărţim economic cu Rusia! Facem un condominiu (exercitare a suveranităţii asupra unui teritoriu de către două sau mai multe state – n. red.)! Adică tot ce v-am spus acum poartă un nume: Vlad Plahotniuc! Ăsta a fost omul serviciilor nereformate de la Bucureşti şi al Moscovei, cu trei-patru cetăţenii, oligarhul care a confiscat o vreme toate instituţiile-cheie din Republica Moldova şi care urma să patroneze acest condominiu între interesele economice de la Bucureşti, astea obscure, netransparente, şi cele ale Moscovei. Aşa încât nu mă miră că Simion avea interdicţie în Ucraina şi Republica Moldova, pentru că el este – a fost, să sperăm că vorbim la trecut – exponentul acestei şcoli de gândire care este 100% coincidentă cu politica lui Vladimir Putin.

„Domnul Vălean se pare că n-a fost mulţumit de traiul pe 20.000 de euro lunar oferit de soţia sa timp de 10 ani la Bruxelles şi acum o fi contractat această antipatie subită faţă de UE. E tipul de demagog, un Rică Venturiano decrepit care îşi înghite propriul venin după acest eşec epic. Nu se putea, matematic vorbind, să ai trei mari partide în spate şi să pierzi! Ei bine, el a pierdut“

 

Matei Udrea: Foarte interesant. V-aş mai întreba despre un personaj, Crin Antonescu. Acesta a făcut o surprinzătoare piruetă după turul I al alegerilor. În campania electorală avea discurs pro-european. După 4 mai e de nerecunoscut. Are acum un discurs violent, antieuropean, resentimentar, spune despre Nicuşor Dan că este omul unei reţele securisto-propagandistice şi e exponentul reţelei globaliste. Asta, deşi chiar Crin Antonescu a fost candidatul coaliţiei de guvernare. E o schimbare radicală. 

Teodor Baconschi: Păi, bine, ”domnul Vălean” (Crin Antonescu e căsătorit cu Adina Vălean, europarlamentară din partea PNL şi fost Comisar European pentru Transporturi – n. red.), cum i-am spus eu, se pare că n-a fost mulţumit de traiul pe 20.000 de euro lunar oferit de soţia sa timp de 10 ani la Bruxelles şi acum o fi contractat această antipatie subită faţă de Uniunea Europeană. Cert este că e tipul de demagog, un Rică Venturiano decrepit care îşi înghite propriul venin după acest eşec epic. Nu se putea, matematic vorbind, să ai trei mari partide în spate şi să pierzi! Ei bine, el a pierdut pentru că s-a bazat pe memoria scurtă a românilor. Dar alegătorii au ţinut minte că Crin Antonescu, cu Dragnea şi cu Ponta, la ordinul lui Dan Voiculescu, au creat Uniunea Social-Liberală pentru a lichida un singur om politic, Traian Băsescu. Traian Băsescu nu mai e preşedinte de 12 ani, dar Iohannis, căruia Antonescu i-a făcut loc la şefia PNL, a menţinut USL când pe faţă, când pe sub masă şi se pregăteau cu toţii de un USL 3, cu Ciolacu la guvern şi Antonescu la Cotroceni. N-a ieşit şi acum, sigur, că-şi dă arama pe faţă. Dar iese din istoria politică a României într-un mod dizgraţios şi dezgustător chiar, pentru că atâta lucru are ca instinct un lider democrat: să accepte cu eleganţă o înfrângere electorală şi să meargă mai departe! Valorile domnului Antonescu sunt fluide şi singurul lui interes e puterea personală.

 

„Domnul Claudiu Târziu a fost un lider fondator al AUR ceva mai decent. Dar îi trebuie o perioadă de pocăinţă ca să redevină plauzibil!“ / „E nevoie în România de un partid care să distileze în politicile sale publice doctrina socială a Bisericii Catolice. Dacă nu vom avea cel puţin un partid puternic pe linia asta, ortodoxia românească nu se va putea vindeca de acest virus totalitar. Georgismul e o sinteză hibridă de legionarism şi ceauşism“

 

Matei Udrea: Ce viitor credeţi că are mişcarea suveranistă din România? Călin Georgescu a anunţat că se retrage la fel de brusc precum a apărut în prim-planul scenei politice. George Simion pare şi el că s-a retras undeva, pe TikTok, pe reţelele de socializare, şi cheamă la rezistenţă. Cum credeţi că va evolua această mişcare cu AUR, POT şi SOS, care acum are 35% în Parlament?

Teodor Baconschi: Domnule Udrea, eu văd pojarul ăsta suveranist care era să răstoarne destinul occidental al României ca pe o maladie colectivă! Dacă o privim aşa, trebuie să trecem de la diagnostic la tratament. Tratamentul  include o reformă a serviciilor secrete care trebuie să intre sub control civil, ca în orice democraţie, în sfârşit. Include o dezbatere onestă, transparentă despre impicarea BOR în acest tip de politică. Astfel încât membrii Sinodului şi clerul, care sunt plătiţi de statul român, să înţeleagă că măcar interesul României de a rămâne o democraţie liberă în Uniunea Europeană şi NATO trebuie să-l respecte! Adică nu se poate să pună la bătaie exact miza pentru care a lucrat o generaţie întreagă după 1990! Deci: servicii, Biserică, discuţie clară şi o schimbare de atitudine pastorală! Am văzut mitropoliţi care îl decorau cu Crucea Şaguniană pe Simion! Puric, Georgescu şi alţii au fost plimbaţi prin mânăstiri cu simpatii legionare ani de zile! Figuri insurgente şi patologic anti-europene se lăfăie pe social media în haine preoţeşti! Şi evident că trebuie să revină şi partidele nu doar la o reformă bazată pe promovarea unor figuri noi - că nu figurile noi în sine garantează însănătoşirea partidelor. Aş vrea ca partidele să revină pe stânga, pe dreapta, pe centru, la nişte valori asumate printr-o doctrină. Nu sunt grupuri infracţionale organizate şi apoi cartelizate, de tip USL. Partidele au un anumit electorat! Să înceteze odată cu populismul ăsta „catch all“: ne adresăm tuturor şi îi minţim pe toţi deopotrivă! Şi să revedem un PSD, de exemplu – dacă va mai avea viitor, depinde ce face! – cu adevărat social-democrat, deci pentru funcţionari publici, pentru cei mai vulnerabili, şi un PNL care să exprime clasa de mijloc din România: antreprenorii, profesii liberale şi aşa mai departe. Adică să depăşim perioada asta de confuzie care ne-a dus la un pas de un eşec statal. Domnul Iohannis recunoştea că avem un stat eşuat. Dar acum trebuie să-l punem din nou pe nişte roţi solide.

 

Matei Udrea: Am citit un lucru interesant scris de dumneavoastră pe Facebook de curând, vorbeaţi despre soarta PNŢCD-ului şi spuneaţi că ar trebui totuşi cineva mai tânăr să înfiinţeze un partid creştin-democrat. O zi mai devreme îl văzusem pe Claudiu Târziu, într-un interviu la Prima TV, cum anunţa că face un astfel de partid creştin-democrat cu valenţe europene. Există vreo legătură între postarea dumneavoastră şi anunţul lui Claudiu Târziu? Credeţi că Târziu, venind din AUR, poate să facă acest partid creştin-democrat ataşat de Biserică şi pro-european?

Teodor Baconschi: Acum sincer, domnul Claudiu Târziu a fost un lider fondator al AUR ceva mai decent, cu un discurs cât de cât coerent. A încercat să dea şi o dimensiune doctrinară explicită, nu doar gălăgie, ură şi insurecţie. Dar îi trebuie o perioadă de pocăinţă ca să redevină plauzibil! Pentru că te alegi 5 ani senator AUR, te alegi după aia eurodeputat, la spartul târgului, anticipând eşecul proiectului Georgescu-Simion, ieşi din partidul pe care l-ai fondat şi a doua zi suni adunarea pentru un partid creştin-democrat! Putem discuta de ce a eşuat creştin-democraţia în România post-comunistă, dar îmi menţin ideea că e nevoie de un partid care să distileze în politicile sale publice doctrina socială a Bisericii Catolice – că ea a inspirat creştin-democraţia postbelică, Uniunea Europeană, împăcarea franco-germană, reconcilierea dintre protestanţi şi catolici, ăsta este nucleul Europei! La noi n-a prins şi dacă nu vom avea cel puţin un partid puternic pe linia asta, atunci ortodoxia românească nu se va putea vindeca de acest virus totalitar! Pentru că, împreună cu naţiunea noastră, a trăit mai mult sub dictaturi. Şi georgismul e o sinteză hibridă de legionarism şi ceauşism. Şi, deci, succesul ei în Biserică e legat şi de faptul că Biserica nu şi-a învăţat credincioşii îndeajuns să se bucure de democraţie.

 

„L-am sprijinit pe Nicuşor Dan din convingerea că România trebuie să iasă cu bine din această cumpănă teribilă. Sunt dispus să îmi pun la dispoziţie mica experienţă diplomatică şi pe alte planuri, dar nu neapărat într-un cadru formal, instituţional, cu salariu“

 

Matei Udrea: Ultima întrebare. Domnule Baconschi, am văzut numele dumneavoastră prezent pe o listă pe care se mai aflau numele lui Cristian Preda, Iulian Fota, Valentin Naumescu şi Corneliu Bjola, menţionaţi ca posibili consilieri ai lui Nicuşor Dan la Cotroceni. V-a contactat cineva pentru acest lucru? Şi dacă există sau vine această ofertă, aţi fi dispus să mergeţi la Cotroceni în rolul de consilier prezidenţial? Momentul nu e uşor nici pe plan intern, nici pe plan extern.
Teodor Baconschi:
Nu, nu de asta e vorba. În primul rând, eu n-am făcut niciun demers, n-am sugerat nimănui că vreau ceva. L-am sprijinit pe Nicuşor Dan din convingerea că România trebuie să iasă cu bine din această cumpănă teribilă. Deci, acum pot să stau liniştit. Doi: nici staful noului preşedinte nu mi-a transmis un mesaj sau propunere. Trei: probabil că, dacă aşa ceva s-ar produce, nu aş marşa pentru că eu chiar cred că e nevoie de o… Nu facem rasism generaţional aici, am 62 de ani, nu sunt în incapacitate de muncă…

 

Matei Udrea: La 62 de ani, alţii abia devin preşedinţi!

Teodor Baconschi: Da, bun… Dar nu despre asta e vorba. Sunt dispus să îmi pun la dispoziţie mica experienţă diplomatică şi pe alte planuri, dar nu neapărat într-un cadru formal, instituţional, cu salariu şi aşa mai departe.

 

Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru pentru amabilitate!

Teodor Baconschi: Toate bune!

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.