INTERVIU – Nicolae Raţiu, om de afaceri: Nicuşor Dan e pro-Europa! Absolut! El e foarte conştient de pericolul pe care-l reprezintă Rusia şi Putin / Ce crede că ar spune tatăl său, Ion Raţiu, despre România de astăzi

INTERVIU – Nicolae Raţiu, om de afaceri: Nicuşor Dan e pro-Europa! Absolut! El e foarte conştient de pericolul pe care-l reprezintă Rusia şi Putin / Ce crede că ar spune tatăl său, Ion Raţiu, despre România de astăzi

Preşedintele Nicuşor Dan este un pro-european convins, perfect conştient de pericolul pe care-l reprezintă Putin şi Rusia pentru România, şi împreună cu Ilie Bolojan face tot ce depinde de el pentru a intregra ţara noastră cât mai mult în UE, declară omul de afaceri româno-britanic Nicolae Raţiu (78 de ani), fiul fostului lider ţărănist Ion Raţiu, într-un interviu acordat pentru News.ro.

Nicolae Raţiu, care este în continuare implicat în acţiuni de caritate în România, deşi locuieşte la Londra, susţine presa liberă printr-un program de mentorat al jurnaliştilor tineri de investigaţii şi, în acelaşi timp, e implicat într-un ONG care luptă pentru protejarea patrimoniului cultural şi arhitectonic românesc.

Interlocutorul îl cunoaşte pe Nicuşor Dan de foarte mult timp - încă din perioada în care actualul preşedinte era activist şi avea Asociaţia Uniunea Salvaţi Bucureştiul - şi, din această postură, garantează că şeful statului e un pro-european convins.
Nicolae Raţiu îl descrie pe Nicuşor Dan ca fiind o persoană foarte sinceră, inteligentă şi de bună-credinţă, care face ceea ce promite şi spune ceea ce gândeşte. Tocmai ataşamentul său faţă de democraţie, faţă de valorile pro-europene şi caracteristile de mai sus îl deosebesc de contracandidatul său din mai anul trecut, George Simion, spune fiul lui Ion Raţiu.

Trebuie să ştim că pericolul de a intra sub influenţă rusească rămâne foarte mare pentru România, afirmă Nicolae Raţiu. Putin a fost furios după ce Călin Georgescu şi, ulterior, George Simion n-au ajuns la Cotroceni. Rusia va continua să facă eforturi pentru a-i întoarce pe români împotriva Europei, a democraţiei. Trebuie să ştim asta şi să înţelegem ce se întâmplă, subliniază Nicolae Raţiu.

Întregul interviu poate fi citit în rândurile de mai jos.

 

„Există pericolul ca România să revină sub influenţă rusească. Pentru Rusia, pentru Putin şi acoliţii lui, a fost o mare dezamăgire că n-au reuşit în efortul făcut cu Călin Georgescu şi, după aceea, cu Simion. Rusia n-a stopat eforturile de a influenţa poporul român şi de a-l întoarce împotriva Europei, împotriva a ce spun şi reprezintă Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan“

 

Matei Udrea: Bună ziua, domnule Nicolae Raţiu, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Prima întrebare vizează mai degrabă un exerciţiu de imaginaţie. Ce credeţi că ar fi spus despre România de astăzi Ion Raţiu, tatăl dumneavoastră, dacă ar mai fi trăit?

Nicolae Raţiu: Cred că ar fi trăit două sentimente. Unul de dezamăgire în ce priveşte avansul insuficient al democraţiei, al libertăţii, al prosperităţii, al nivelului de trai, în ce priveşte justiţia, corupţia. Sunt sigur că el ar fi dorit ca noi să fi fost mult mai avansaţi. Dar, pe de altă parte, el cred că ar fi fost şi mulţumit cu progresul pe care ţara l-a făcut! Pentru că România e o ţară care, în foarte multe privinţe, a avansat foarte mult. Acum este membră UE, este membră NATO, este o membră a Alianţei care este foarte bine integrată şi sprijinită în Europa, în UE. Românii sunt liberi să călătorească, să facă afaceri în toate ţările în care doresc. Sunt multe companii româneşti care au avut succes intern şi internaţional şi, în acelaşi timp, sunt investiţii din Occident în România. Din acest punct de vedere, se poate spune că a fost bine, a fost un succes. Aşadar, este o plajă de sentimente pentru că sunt multe aspecte.

 

Matei Udrea: V-aţi întâlnit în decembrie anul trecut cu preşedintele Nicuşor Dan, la Londra. Ce impresie v-a lăsat?

Nicolae Raţiu: Pe preşedinte îl ştiu de mulţi ani, pentru că noi ne-am cunoscut în timpul Uniunii Salvaţi Bucureştiul. Eu sunt co-fondator al Fundaţiei Pro Patrimonio, care se ocupă de protecţia cădirilor şi a heritage-ului (moştenirii – n. red.) românesc. Aşadar, îl cunosc. E un om foarte serios şi care gândeşte înainte să vorbească. E criticat că e puţin încet, dar asta se întâmplă pentru că el nu vorbeşte aşa, precum mitraliera. Este foarte cinstit şi sincer. Ce spune, acel lucru îl şi gândeşte. El a făcut o impresie foarte bună în timpul vizitei la Londra. Tot timpul e criticat. Toţi politicienii sunt criticaţi, dar, în opinia mea, el este mult prea mult criticat, inclusiv din motive idioate.

 

„Cred că majoritatea românilor sunt pro-libertate, sunt pro-Europa. Dar pot fi influenţaţi cu toată acestă propagandă negativă rusească“

 

Matei Udrea: Mă bucur că aţi făcut această precizare, că îl cunoaşteţi de foarte mult timp, şi profit de situaţia asta ca să vă întreb dacă, din punctul dumneavoastră de vedere, Nicuşor Dan este pro-european sau mai degrabă conservator şi euro-sceptic, aşa cum e bănuit de o parte a publicului.

Nicolae Raţiu: Desigur, el este pro-Europa! Absolut! Şi asta a fost marea deosebire dintre cei doi candidaţi de anul trecut, Simion şi Nicuşor Dan. El e foarte conştient de pericolul pe care-l reprezintă Rusia şi Putin şi proiectele lui de a invada ţările vecine generate de paranoia lui. Nicuşor Dan are ochii deschişi! Înţelege ce înseamnă asta. Cred că el şi guvernul lui Bolojan sunt pe aceleaşi drum, de a integra România cât mai mult posibil în Europa. Acesta este viitorul românilor! Nu să fie singuri sau izolaţi sau, şi mai rău, să fie legaţi de Rusia.


Matei Udrea: Domnule Nicolae Raţiu, credeţi că există acest pericol, ca România să revină sub influenţă rusească?

Nicolae Raţiu: Acest pericol există! Da! Dar nu numai din cauza evidentă a războiului care se duce în vecinătate, dar şi pentru că pentru Rusia, pentru Putin şi acoliţii lui, a fost o mare dezamăgire că n-au reuşit în efortul făcut cu Călin Georgescu şi, după aceea, cu Simion. Rusia n-a stopat eforturile de a influenţa poporul român şi de a-l întoarce împotriva Europei, împotriva a ce spun şi reprezintă Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan. Rusia nu va uita asta şi va continua! Rusia face asta în toate ţările care îi sunt vecine. Şi nu numai acolo! Inclusiv în Occident. Deci, e un pericol foarte mare! Dar, în opinia mea, din cauze istorice, românii care susţin aceste lucruri nu reprezintă o majoritate, nu sunt pro-Rusia. Nu! Cred că majoritatea sunt pro-libertate, sunt pro-Europa. Dar pot fi influenţaţi cu toată acestă propagandă negativă.

 

„Presa liberă este mai necesară pentru a ţine responsabil guvernul, este mai puternică decât opoziţia. Această presă poate fi liberă şi foarte accesibilă, poate face diferenţa, să deschidă ochii ţării. Poate produce schimbări“

 

Matei Udrea: Dumneavoastră sunteţi şi om de afaceri, trăiţi la Londra, aveţi din această postură acces la unghiuri de vedere pe care opinia publică din România nu le sesizează întotdeauna. V-aş întreba dacă, în opinia dumneavoastră, Europa va rezista asaltului care vine acum atât dinspre Est, cât şi dinspre Vest, adică dinspre Rusia şi SUA. E posibil ca Uniunea Europeană să se dezmembreze sub această dublă presiune?

Nicolae Raţiu: Sunt optimist în privinţa asta, pentru că alternativa de a nu fi uniţi e aşa de rea încât va obliga ţările europene să rămână împreună. Sigur, va fi exemplul Ungariei sau al Slovaciei, dar rămâne de văzut! Vor fi curând nişte alegeri foarte-foarte strânse şi e foarte posibil ca Orban să cadă. Dar susţinerea Europei din partea SUA, din cauza lui Trump, nu este stabilă. E imposibil să ştii ce va mai face de la o zi la alta. Se schimbă tot timpul. Are un caracter instabil.

 

Matei Udrea: Deci nu e neapărat o chestiune personală a lui Trump cu Europa, ci pur şi simplu aşa e firea lui, este instabil?

Nicolae Raţiu: Da!

 

Matei Udrea: Sunteţi preocupat de starea presei româneşti, mai ales că tatăl dumneavoastră a şi înfiinţat o publicaţie, Cotidianul. Cum vi se pare că arată astăzi presa română?

Nicolae Raţiu: S-a schimbat mult, evident! Presa tipărită aproape că a dispărut. Avem acum presa pe internet, tot felul de platforme şi emisiuni. Iar multe sunt foarte bune şi obiective. Dar sunt şi altele care sunt foarte influenţate politic. Dar jurnalismul independent şi investigativ a crescut, iar ce facem noi cu fundaţia (Raţiu Family Charitable Foundation – n. red.) este, încă de la primul program, să oferim mentorat pentru jurnaliştii tineri. E un mentorat care e oferit de jurnalişti de investigaţie foarte cunoscuţi, aşa cum sunt Ovidiu Vanghele, Cătălin Tolontan, Victor Ilie, Emilia Şercan, Diana Oncioiu et cetera. În opinia mea, este cel mai important program de mentorat din ţară.  Eu n-am intrat în politică. Presa, în opinia mea, presa liberă este mai necesară pentru a ţine responsabil guvernul, este mai puternică decât opoziţia. Pentru că opoziţia… Îmi pare rău, dar politicienii nu sunt buni, în opinia mea în nicio ţară! Politicieni buni şi cinstiţi şi obiectivi independenţi nu sunt foarte mulţi. Sunt influenţaţi şi fac compromisuri. Dar presa liberă poate să fie obiectivă şi critică. Acum, această presă poate fi liberă şi foarte accesibilă, poate să facă diferenţa, să deschidă ochii ţării. Poate produce schimbări. Pentru asta, eu sunt un mare susţinător al presei libere. Este ceea ce facem noi, cu programul nostru.   

 

Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat!

Nicolae Raţiu: Cu plăcere!

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră