Interimatul la Ministerul Agriculturii ar putea fi asigurat, în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu, de către ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, afirmă surse social-democrate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu ar putea fi desemnat să preia  ca interimar postul de ministru al Agriculturii, au declarat sursele citate.

O decizie ar urma să fie luată luni de conducerea social-democrată.

Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.

Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el. 

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că apreciază gestul de demnitate politică făcut de Adrian Chesnoiu, iar performanţele profesionale ale acestuia, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.