Ilie Bolojan: Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei / Nimic nu îi poate scuza pe cei care instigă la violenţă / Facem tot ceea ce ne stă în putere pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă

Ilie Bolojan: Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei / Nimic nu îi poate scuza pe cei care instigă la violenţă / Facem tot ceea ce ne stă în putere pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă

Premierul interimar Ilie Boljan afirmă, marţi seară, că perioada îndelungată de crize suprapuse ”care par că nu se mai termină” este simţită de întreaga societate romînească. El apreciază că protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei, dar avertizează că ”nimic însă nu îi poate scuza pe cei care deturnează aceste manifestări şi instigă la violenţă”. El susţine că guvernul pe care-l conduce face ”cu bună-credinţă şi responsabilitate” tot ce se poate pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă.

”Simţim cu toţii tensiunea din societate, prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină. Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei. Nimic însă nu îi poate scuza pe cei care deturnează aceste manifestări şi instigă la violenţă. Cei care încearcă să atragă România într-o destabilizare periculoasă trebuie să înţeleagă că nimeni nu câştigă atunci când ţara este dezbinată prin ură şi interese partinice”, a scris, marţi seară, pe Facebook, premierul interimar Ilie Bolojan.

CITEȘTE ȘI Sociologul Gelu Duminică: Ce se întâmplă acum în Piaţa Victoriei - nemulţumirea economică se combină cu neîncrederea în stat şi se amplifică prin reţele sociale / Totul asezonat cu politicieni care nu vor să-şi înţeleagă menirea

Acesta este de părere că nu ne putem permite să ne pierdem unii de alţii”: ”Reuşim doar împreună, cu răbdare, cu înţelepciune şi cu încredere”.

”Cu toţii ne dorim acelaşi lucru: o Românie mai bună pentru fiecare. Vă asigur că atât eu, cât şi Guvernul, facem cu bună-credinţă şi responsabilitate tot ceea ce ne stă în putere pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă.  Ascultăm societatea şi răspundem concret, în măsura în care este posibil şi întotdeauna în interesul ţării”, a mai declarat premierul interimar.

Protestul neautorizat al fermierilor din faţa Guvernului, nemulţumiţi de situaţia dificilă în care se află zootehnia românească şi agricultura, a degenerat.

Participanţii au forţat cordonul de jandarmi şi au blocat traficul pe şoseaua Kiseleff. Unii protestatari au aruncat cu obiecte şi s-au luat la bătaie cu jandarmii, care au folosit gaze lacrimogene. Printre manifestanţi, au fost văzuţi şi susţinători ai lui Călin Georgescu, unii având tricouri imprimate cu imaginea acestuia.

În jurul orei 15.00, un grup masiv de protestatari a rupt cordonul de jandarmi dinspre strada Paris.

Jandarmeria anunţă că 24 de persoane, între care opt jandarmi, au fost rănite, iar 30 de cetăţeni violenţi au fost scoşi din mulţime şi duşi la Poliţie.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră