Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri seară, că nu cunoaşte discuţiile din guvern privind indexarea pensiilor, însă consideră că trebuie făcută o astfel de indezare chiar de la 1 ianuarie 2027.
Kelemen Hunor a vorbit, vineri seară, la B1 TV despre indexarea pensiilor, dar a precizat că nu cunoaşte discuţiile concrete din interiorul guvernului.
”Habar nu am, nu ştiu ce au discutat ei, că noi n-am participat la discuţiile lor înainte de formarea Guvernului, fiindcă nu facem parte din guvern. Avem şi noi, şi liberalii, un acord politic. În acordul politic scrie că nu este un acord de coaliţie. Este doar un acord politic pentru învestirea guvernului şi pentru a susţine punctual când cere guvernul. Intenţia asta era, fiindcă şi noi am spus şi spunem în continuare, şi PSD-ul când era în opoziţie sau, mă rog, după ce a plecat de la guvernare permanent au zis că e nevoie de o indexare. Şi când eram împreună în coaliţie, înainte să fie dat jos guvernul, noi am discutat în coaliţie că în 2027 trebuie să se întâmple o indexare conform legii”, a declarat Kelemen Hunor.â
El consideră că ”nu se mai poate” prelungi această situaţie, deoarece populaţia a fost afectată.
”Vorbim de indexarea pensiilor, indexarea în sistemul bugetar pentru salarii, pentru salariaţi, pe inflaţia din 2025, că asta spune legea. Şi au fost amânate aceste indexări încă din 2023, dacă nu mă înşel. Deci nu se mai poate, mai ales că şi în 2025, şi în 2026 a fost o inflaţie mare, TVA-ul a crescut, preţul energiei a crescut, puterea de cumpărare a fiecărui om şi mai ales a celor cu venituri mici a fost afectat şi atunci trebuie să faci o indexare. Asta a fost discuţia şi sunt convins că se va face sau ar trebui să se facă. Eu sunt convins că asta este aşteptarea”, a spus Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că rămâne de văzut care este decizia Guvernului, însă, după părerea sa, indexarea ar trebui să aibă loc la 1 ianuarie 2027.
”Ce va face Guvernul, nu ştim, că încă aşteptăm primele decizii ca să ne dăm seama care va fi direcţia şi care va fi intenţia, care va fi ritmul guvernării, dar, din punctul meu de vedere, trebuie o indexare de la 1 ianuarie, nu aprilie, mai, iunie, de la 1 ianuarie. Trebuie făcut şi trebuie făcut ţinând cont de inflaţia din 2025, pe de o parte, pe de altă parte, la salariaţi, la angajaţi, eu aş fi mers mai degrabă pe o nouă lege a salarizării”, a adăugat Kelemen Hunor.



























