Alianţa USR-PLUS a câştigat alegerile din judeţul Iaşi, cu 26,8%, fiind urmată de PNL şi PSD. În municipiul Iaşi, Alianţa 2020 a obţinut cu 20 de procente mai mult decât PNL şi dublu faţă de PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit rezultatelor comunicate de Biroul Electroral Central, după numărarea tuturor voturilor, alegerile în judeţul Iaşi au fost câştigate de USR-PLUS, cu 26,8 la sută (88.190 voturi), pe locul doi clasându-se PNL, cu 25,67 la sută, diferenţa între cele două formaţiuni fiind de aproximativ 4.200 de voturi.

Pe locul trei în judeţul Iaşi s-a clasat PSD, cu 20,4 la sută, urmat de Pro România, 6,54 la sută şi PMP 5,89 la sută. ALDE a obţinut 3,38 la sută dn voturi.

Prezenţa la vot în judeţul Iaşi a fost de 43,75 la sută.

Alegerile din municipiul Iaşi au fost câştigate de Alianţa USR PLUS cu 36 la sută, urmată de PSD cu 18 la sută şi PNL cu 15 la sută. În majoritatea localităţilor limitrofe municipiului Iaşi, Alianţa USR-PLUS a fost pe primul loc.

Liderul USR Iaşi, deputatul Cosette Chichirău a declarat că rezultatul obţinut la Iaşi de USR-PLUS arată că alianţa are prima şansă să câştige Primăria în 2020.

“Victoria ne responsabilizează. Echipa USR Iaşi, în colaborare cu partenerii noştri de la PLUS Iaşi, va munci mult în următorul an pentru a demonstra ieşenilor că merităm votul lor, că merităm încrederea lor. Vom arăta că avem o echipă puternică, formată din oameni cinstiţi şi capabili, care vor face din Iaşi un oraş cu adevărat european. Acest rezultat este un semnal puternic că USR-PLUS va da următorul primar al Iaşului. De asemenea, vom câştiga primării şi în judeţ şi vom demonstra că putem guverna şi ruralul în folosul cetăţenilor, care aşteaptă de 30 de ani gaz, canalizare şi transport public“, a afirmat liderul USR Iaşi, deputatul Cosette Chichirău.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.