Guvernul a aprobat, miercuri, strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi „O Românie echitabilă 2022-2027” şi a Planul operaţional privind implementarea Strategiei, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi, după şedinţă, el precizând că prin această strategie se urmăreşte stimularea participării active a persoanelor cu dizabilităţi în cadrul pieţei muncii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul a afirmat că prin această strategie se urmăreşte stimularea participării active a persoanelor cu dizabilităţi în cadrul pieţei muncii şi participarea acestora la luarea deciziei. 

”Sunt convins că, dacă ne vom ţine de această strategie, până în 2027 vom putea vorbi atujnci clar de o strategie a persoanelor cu dizabilităţi şi de o Românie echitabilă, aşa cum am intitulat generic această strategie”, a mai spus Budăi. 

Potrivit ministerului Muncii,documentul adoptat urmăreşte stimularea participării active a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa în comunitate, creşterea gradului de conştientizare asupra nevoilor comunităţii, precum şi a vizibilităţii în societate, aspecte care să conducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi la creşterea gradului de ocupare în rândul acestor persoane.

Strategia are ca obiectiv asigurarea participării depline şi efective a persoanelor cu dizabilităţi, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieţii şi într-un mediu accesibil şi rezilient.

Documentul aprobat de Guvern prevede opt domenii prioritare, bazate pe drepturi: accesibilitate şi mobilitate; protecţia efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; ocupare; protecţie socială, inclusiv abilitare/reabilitare; viaţă independentă şi integrare în comunitate, inclusiv accesul la servicii publice; educaţie;  sănătate şi participare politică şi publică.  

Totodată, prin Planul operaţional privind implementarea Strategiei 2022-2027 sunt stabilite obiective specifice şi indicatori pentru fiecare dintre domeniile prioritare şi sunt detaliate seturile de măsuri necesare pentru realizarea lor, termenele de realizare, instituţiile responsabile de implementare şi resursele financiare.

Printre măsurile prioritare prevăzute pentru fiecare obiectiv specific se numără: elaborarea Compendium-ului de accesibilitate la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; reglementarea angajării asistate şi a programelor de pregătire pentru muncă în vederea creşterii gradului de ocupare; diversificarea tehnologiilor de acces; dezvoltarea serviciilor de abilitare şi reabilitare; consultarea frecventă a persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor neguvernamentale.

O garanţie importantă a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi constă în asigurarea cadrului de implementare şi monitorizare a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu participarea şi consultarea acestora.

Acţiunile propuse în cadrul Strategiei 2022-2027 vizează: dezvoltarea punctelor de contact la nivelul instituţiilor cu atribuţii în implementarea Convenţiei; reglementarea şi operaţionalizarea Mecanismului de coordonare a implementării Convenţiei; creşterea numărului de instruiri şi materiale de informare despre Convenţie; creşterea numărului de vizite de monitorizare realizate cu participarea organizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi sau ale societăţii civile; creşterea numărului de persoane cu dizabilităţi şi de organizaţii formate cu privire la monitorizarea implementării Convenţiei.

Prin operaţionalizarea Mecanismului de colectare a datelor şi de monitorizare a implementării Strategiei 2022-2027 va fi asigurată intervenţia în teritoriu şi obţinerea de date reale în vederea elaborării rapoartelor de ţară. În acest sens, au fost instruite câte două persoane din cadrul fiecărei instituţii implicate în implementarea Convenţiei ONU, respectiv a Strategiei.

Finanţarea necesară îndeplinirii măsurilor prevăzute în Strategia 2022-2027 se realizează, în principal, din fonduri externe nerambursabile, dar şi din bugetele instituţiilor publice implicate.

Coordonarea implementării Strategiei 2022-2027 şi monitorizarea implementării, la nivel naţional, este realizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi. 

Informaţii suplimentare:

Strategia 2022-2027 continuă şi dezvoltă demersul de implementare a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, şi urmăreşte asigurarea cadrului pentru exercitarea deplină şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi.

Pe plan naţional, Strategia 2022-2027 se raliază cerinţelor Programului de Guvernare 2021-2024 Coaliţia pentru rezilienţă, dezvoltare şi prosperitate, prin care se afirmă o abordare a politicilor publice din domeniul dizabilităţii din perspectiva drepturilor omului şi o abordare a nevoilor persoanelor vulnerabile în mod coordonat şi intersectorial prin măsuri ţintite.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.