Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, afirmă că nu este de acord ”cu populisme” precum decizia unor persoane care ocupă funcţii publice de a renunţa la o parte din indemnizaţiile pe care le primesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni seară, la România Tv, dacă îşi va reduce cu 20% indemnizaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
 
”Hai să aşezăm lucrurile cum trebuie. Eu nu sunt de acord cu populisme de acest tip. Eu vreau să vă spun că la Ministerul Transporturilor, cred că aveam cam... eram cu al 180-lea venit din minister. Şi eram ministru. Nu sunt de acord cu acţiuni de acest tip. Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem această remodelare, tăiere, cum vor să numească”, a răspuns Sorin Grindeanu. 
 
El a explicat că renunţarea la o parte din indemnizaţie, în opinia sa, ”e o chestiune care nu rezolvă deficitul”.
 
El a amintit că România se află în procedură de deficit excesiv ”nu de acum, ci de vreo 4-5 ani”, liderul social-democrat adăugând că ”în ultimii 5 ani au fost vreo 4 premieri de dreapta şi unu de la PSD”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.