Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, într-o sesiune live pe pagina de Facebook, că nu i se pare normal să afle de la televizor că există cartele prepay din România care au fost folosite în atentate, ea precizând că e nevoie ca SRI să vină cu o informare în Parlament, iar Legislativul să elaboreze un proiect de lege, privind reglementarea acestor cartele, care să ţină cont de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alina Gorghiu a precizat că PNL a fost foarte atent la acest subiect privind cartelele preplătite încă din momentul în care a fost iniţiată legea, la propunerea CSAT, în 2012, după evenimentele din Bulgaria, legea care apoi a fost declarată neconstituţională, în urma unei sesizări făcută la Curtea Constituţională.

”Contextul în care suntem astăzi este mult mai complex. Nu mi se pare normal să aflu de la o televiziune, în urma unui interviu, că anumite cartele prepay din România au fost folosite de persoane pentru acte teroriste şi nici nu mi se pare firesc ca SRI să răspundă punctual unei televiziuni”, a spus copreşedintele PNL. 

Alina Gorghiu a menţionat că este nevoie ca SRI să vină cu o informare clară, în Parlament, privind o evaluare a acestor riscuri. 

”Important este să avem această evaluare, să decidă toţi parlamentarii în consecinţă de cauză. În acest moment este o informaţie vitală în modificarea legislaţiei care ţine de securitatea naţională, iar în Parlament, nu există un proiect în acest sens”, a spus Gorghiu.

Ea a menţionat că PNL nu va vota niciodată împotriva unui proiect care respectă drepturile cetăţenilor, care este în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale şi este important pentru securitatea naţională.

”Să generăm în Parlament un proiect”, a mai spus aceasta. 

Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la ProTV, că Guvernul va supune dezbaterii publice un nou proiect legat de înregistrarea cumpărătorilor de cartele prepay, în condiţiile în care cartele telefonice preplătite din România au fost utilizate pentru pregătirea de atentate teroriste.

”Înţeleg că au fost folosite cartele prepay din România în pregătirea unor atentate teroriste în altă parte. Ministerele Justiţiei şi Afacerilor Interne vor veni cu  notă în Guvern şi prevederile vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare”, a declarat Cioloş.

Serviciul Român de Informaţii a precizat, luni, că există cartele telefonice prepay cumpărate în România şi utilizate în ţări precum Siria şi Irak, însă în lipsa unor date privind identitatea cumpărătorilor, nu se ştie cu precizie dacă sunt folosite de persoane implicate în activităţi teroriste sau de cetăţeni români rezidenţi în aceste două ţări.

”Întrucât identitatea persoanelor care le utilizează nu poate fi stabilită, există posibilitatea ca aceste cartele să fie utilizate de cetăţeni români, rezidenţi în Siria (sau alte zone de conflict), dar şi de persoane având conexiune cu entităţi teroriste”, susţine SRI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.