Fostul lider al PNL, Alina Gorghiu, crede că Partidul Social Democrat a câştigat alegerile şi Liviu Dragnea a facut majoritate cu un singur scop, respectiv să dea legea amnistiei şi a graţierii ”pentru a-şi rezolva situaţia personală”, precizând că încă înainte de alegeri preşedintele PSD ar fi spus că dacă va câştiga ”va rezolva această problemă a multora din PSD, dar şi din alte partide”, iar acum este obligat să respecte ceea ce a spus. Gorghiu a subliniat că nu vrea să se gândească la varianta unei OUG pentru amnistie, ci aşteaptă un proiect de lege care să treacă prin Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”PSD a câştigat alegerile şi domnul Dragnea a facut majoritate cu un singur scop: să dea legea amnistiei şi a graţierii - de ce gândite împreună, cred ca e misterul secolului!!! - pentru a-şi rezolva situaţia personală. Încă înainte de alegeri a dat sfoara în ţară că va rezolva acesta problemă a multora din PSD, dar şi din alte partide, dacă va caştiga alegerile. Iar oamenii l-au crezut, l-au finanţat la greu, l-au sprijinit, iar acum e obligat sa livreze”, a scris, sâmbătă, Alina Gorghiu pe Facebook.

Ea a continuat afirmând că acum apare ”beleaua” pentru că Dragnea a zis după alegeri că vrea reconciliere naţională, parteneriat pe teme mari, bune pentru tară, cu Opoziţia, că vrea ca Parlamentul să fie o instituţie respectată şi nu o anexă a propriului Guvern, lucruri pe care Gorghiu le consideră ”poveşti vânătoreşti”.

”Dacă însă îl credem, înseamnă că scenariul din ce in ce mai vehiculat de presă, ca dă OUG pe amnistie si graţiere, e fals!!! Pentru că un asemenea proiect trebuie discutat, dezbătut cu parlamentarii, cu societatea civila, cu factorii decidenţi din sistemul judiciar, CSM etc.  Şi ar fi o discuţie frumoasă, necesară, amplă, mult în contradictoriu, dacă PSD-ALDE nu ar evita-o: despre răspunderea magistraţilor, despre corelarea codificărilor penale cu deciziile CCR, despre caţi ani ar trebui sa ţină un procuror un dosar în sertar astfel încat omul respectiv să nu simtă ca-i este amputată libertatea de expresie sau actiune, despre termenele de prescripţie luând exemple de drept comparat, despre pedepse alternative la inchisoare, proiect liberal depus de câteva luni, care ar rezolva mare parte din suprapopularea penitenciarelor, despre cum o prevedere nu se dă niciodată pentru un om cu dedicaţie!”, a arătat Gorghiu. 

Ea a încheiat afirmând că nici nu vrea să ia în calcul faptul că Dragnea va da prin OUG o amnistie ”care să-i rezolve problema personală, ci va veni în Parlament, bărbăteşte, pregătit să audă şi alte puncte de vedere, chiar dacă democraţia şi libertatea cuvântului pot să doară uneori”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.