Fostul primar general Gabriela Firea susţine, luni, că primarul Nicuşor Dan ”taie banii de la nou născuţi, gravide, persoane cu dizabilităţi, familii mono-parentale”. ”Ruşine este puţin spus”, afirmă Gabriela Firea. Aceasta susţine că ”mâine-poimâine se împlineşte un an de când trebuia să curgă lapte şi miere în Bucureşti”, însă născocelile din campanie explodează una câte una.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cât de lipsit de umanitate poate fi omul implantat prin minciună şi furt de domnii Orban şi Barna la Primăria Capitalei? Să ajungă să taie banii de la nou născuţi, gravide, persoane cu dizabilităţi, familii mono-parentale, etc! Nicuşor Dan va rămâne în mentalul colectiv ca primarul - inimă de piatră, lamă de cuţit, de o duritate extremă! Şi unde se duc banii? Doar către firmele lor de consultanţa?”, a scris, luni, pe Facebook, Gabriela Firea.  

Potrivit acestuia, ”transportul s-a scumpit, a anunţat că elimină subvenţia la termie - deci facturile se vor tripla -, şantierele bat pasul pe loc, spitalele sunt subfinanţate”.  


 
”Mâine-poimâine e 28 septembrie şi se împlineşte un an de când trebuia să curgă lapte şi miere în Bucureşti, să-şi facă toată lumea duş cu apă caldă şi să aibă salariul de 1400 de euro! Născocelile din campanie, scrise de consultanţi ahtiaţi după bani şi în stare să mintă grosolan pentru avere murdară, recitate mecanic de Dl Nicuşor, explodează una câte una. Ruşine este puţin spus”, a mai scris fostul primar al Capitalei.  
 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.