Vicepreşedintele PNL Florin Roman acuză, joi seară, PSD şi USR de ”punctaj de atac comun” în chestiunea alocării de bani către primării. Liberalul precizează că fiecare guvern a făcut asta, întrucât pe final de an autorităţile locale au nevoie de suplimentarea fondurilor. Pe cei de la USR, Roman îi acuză de ipocrizie, întrucât au susţinut anterior alocarea de bani către primăriile conduse de primari ai formaţiunii. Pe Marcel Ciolacu, Roman îl numeşte ”demagog” şi-i cere să facă prima dată plângere penală Guvernului Dăncilă care a alocat, după demitere, 1,4 miliarde de lei primăriilor PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Florin Roman, vicepreşedinte responsabil cu administraţia publica al PNL, face, joi seară, clarificări suplimentare referitoare la HG privind alocările bugetare către primarii.  

”Constat ca USR şi PSD îşi oficializează noua coaliţie folosind un punctaj de atac comun. Alocările bugetare au mers spre 41 de Consilii judeţene şi 2.776 de primarii, conduse de reprezentanţi ai tuturor partidelor politice. PNL are 1.264 primari, nu toţi au primit bani. Restul de 1.500 sunt de la celelalte partide. Aici demontez primul fake news” a scris Roma pe Facebook.  

Potrivit acestuia, în 14.10.2019, imediat după demiterea prin moţiune de cenzură, Guvernul Dăncilă PSD aloca nu mai puţin de 1,4 miliarde lei din Fondul de rezervă bugetară către 1.600 de primarii.  

”83% din aceşti bani au ajuns la primarii PSD. Aşadar, dl Ciolacu ar trebui sa înceapă cu o plângere penală împotriva guvernului PSD, Daăncila! Altfel e un demagog! E al doilea fake news”, a mai scris Roman.  

Acesta atacă şi USR: ”USR, aflat la guvernare la adoptarea bugetului de stat, este autorul celebrei Anexe 7.03 care a dus peste 50% din bani către primarii USR din Alba Iulia, Braşov, Bacău sau Timişoara, iar atunci nu era “furt din banul public”! Alţi ipocriţi”.  

Roman menţionează că alocările de bani cătr eprimării sunt o necesitate.  

”În fiecare an, spre sfârşitul anului, autorităţile locale au nevoie de bani suplimentari pentru funcţionare, plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, co-finanţarea proiectelor de investiţii”, a mai scris Roman.  

Guvernul a alocat, în şedinţa de miercuri, peste 1 miliard de lei, din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru proiectele locale. Banii vor merge către primării şi consilii judeţene, iar o parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistenţă socială şi de protecţie a copiilor. 

Decizia a fost aspru criticată de PSD şi USR.  

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că formaţiunea pe care o conduce va iniţia plângeri penale care îi vizează pe toţi demnitarii implicaţi în decizia Guvernului de a aloca bani ”discreţionar” către primării, din Fondul de Rezervă şi îl acuză pe Florin Cîţu că şi-a plătit funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.