Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a afirmat, în legătură cu absenţa preşedintelui interimar al social-democraţilor, Sorin Grindeanu, de la congresul PSD, că nu a avut percepţia că la congresul liberalilor era un mare dor de PSD. El a adăugat că, dacă acest lucru este adevărat, atunci social-democraţii vor fi mai atenţi data viitoare pentru a răspunde şi acestei nevoi de prezenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Florin Manole a fost întrebat, duminică, la Digi 24, de ce preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu a fost prezent la congresul PNL de sâmbătă. 

”Vă spun sincer că până când acea întrebare a luat amploare nu am avut percepţia că la congresul PNL era un mare dor de PSD. Acum, văzând şi declaraţia cu cuvinte greşite a domnului Florin Roman, declaraţie la capacitatea maximă de exprimare a acestui coleg al nostru, cu atât mai mult cred că e foarte bine că nu s-a dus să asculte ce? Pe Florin Roman care vorbeşte în felul ăsta despre parteneri? (...) Nu am avut percepţia că era dor de PSD grupului de acolo. Dacă da, acum putem să fim mai atenţi pentru data viitoare să răspundem şi acestei nevoi de prezenţă, dacă e cazul”, a afirmat Florin Manole. 

La congresul PNL de sâmbătă au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor partidelor din coaliţia de guvernare, cu excepţia PSD.

Deputatul Florin Roman a făcut, în discursul său, şi o referire la PSD.
 
”E cod roşu în politică. Din septembrie, oamenii vor fi în stradă scoşi de sindicatele apropiate Partidului Social Democrat. Ei au început să mârâie, vor începe să muşte. Vom avea nevoie de fiecare voce, de fiecare om ca să apărăm guvernul liberal. Astăzi, de fapt, este despre o alegere simplă. Punem vază cu flori în geam şi când ne sparg geamurile, ăia care se uită la ce-am muncit, fug? Sau avem oameni care n-au fugit nici din faţa lui Dragnea, nici din faţa lui Dăncilă când am dat jos guvernul, şi care au un defect. Au fost liberali şi vor fi şi la bine, şi la greu”, a declarat Florin Roman.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.