Liderul PMP Eugen Tomac afirmă că organizarea referendumului în alte secţii decât cele pentru alegerile europarlamentare ”demonstrează frica lui Dragnea şi Tăriceanu faţă de români”. ”Sunt în stare să arunce 50 – 60 de milioane de euro la gunoi doar ca să invalideze referendumul lui Iohannis”, a scris Tomac pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Organizarea referendumului în alte secţii decât cele pentru alegerile europarlamentare demonstrează frica lui Dragnea şi Tăriceanu faţă de români.  Îşi dau şi ei seama că nu mai pot să-i păcălească nici măcar pe propriii alegători în care nu au încredere că nu vor băga buletinul şi în urna pentru referendum. Dacă se organizează secţii diferite, se dublează, practic, costurile cu alegerile. Dar pe Daddy şi Tăriceanu nu-i interesează, că nu dau de la ei, ci tot din banii românilor cei mai săraci pe care au pretenţia că îi reprezintă. Sunt în stare să arunce 50 – 60 de milioane de euro la gunoi doar ca să invalideze referendumul lui Iohannis, confirmând că acţionează politic. Sunt bani care puteau merge la iubitul proiect al lui Daddy cu vitamina D”, a scrie, joi, pe Facebook, liderul PMP, Eugen Tomac.

Potrivit acestuia, ”Tăriceanu şi PSD se află la a doua abatere”.

”La fel au făcut şi în 2007, la referendumul convocat de Preşedintele Băsescu privind introducerea votului uninominal. Au făcut secţii mai puţine şi în alte locaţii, tocând bani de pomană pe motiv că duduia economia. Şi tot i-a învins Traian Băsescu, reuşind să impună apoi ideea uninominalului”, a mai scris Tomac.

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Mircea Drăghici, a declarat, joi, că legea nu permite decât secţii de votare diferite pentru referendum şi alegerile europarlamentare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.