UPDATE - Purtător de cuvânt Jandarmerie: Încă de la prima oră protestatarii nu au cooperat cu forţele de ordine. Există ipoteza că au fost persoane infiltrate să provoace dezordine. Se vor face verificări/ Patru persoane, duse la Poliţie

UPDATE - Purtător de cuvânt Jandarmerie: Încă de la prima oră protestatarii nu au cooperat cu forţele de ordine. Există ipoteza că au fost persoane infiltrate să provoace dezordine. Se vor face verificări/ Patru persoane, duse la Poliţie

Protestatarii din Piaţa Victoriei nu au cooperat cu forţele de ordine „încă de la prima oră” a zilei de marţi, unii dintre aceştia refuzând să predea obiectele contondente înainte de a intra în adunarea publică, afirmă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Alex Iacob. Ulterior, aceştia au forţat dispozitivul de jandarmi şi de panouri metalice de protecţie aruncând cu tot felul de obiecte asupra forţelor de ordine. Potrivit sursei citate, există ipoteza că au fost „persoane infiltrate care au manipulat marea masă de protestatari să provoace dezordine”, însă aceste lucruri vor fi „verificate ulterior de organele abilitate” şi vor fi luate măsuri legale „unde va fi cazul, în baza imaginilor operative”. Jandarmeria Bucureşti precizează că, în urma incidentelor, patru persoane au fost scoase din mulţime şi duse la Poliţie, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după expunerea la gazele lacrimogene.

UPDATE - Jandarmeria Bucureşti precizează că participanţii la protestul din Piaţa Victoriei au forţat dispozitivul de jandarmi şi de panouri metalice instalate pentru protecţia tuturor participanţilor şi au aruncat cu obiecte contondente asupra forţelor de ordine, iar în acest context jandarmii, prin elementele de dialog, au făcut apeluri la calm şi au recomandat participanţilor să respecte măsurile preventive adoptate.

„Unii dintre participanţi au refuzat să respecte recomandările forţelor de ordine şi au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, motiv pentru care a fost folosit pulverizatorul individual cu substanţă iritant-lacrimogenă, punctual. Recomandăm tuturor participanţilor să coopereze cu forţele de ordine, să respecte recomandările acestora şi să se delimiteze de conflicte de orice natură”, precizează sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, până la acest moment, în urma incidentelor, patru persoane au fost extrase şi conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Protest neautorizat al fermierilor la Guvern - Ciocniri violente cu forţele de ordine, nevoite să facă uz de gaze lacrimogene/ Cordoane de jandarmi în jurul Guvernului / Există ipoteza că au fost persoane infiltrate să provoace dezordine


Jandarmeria Bucureşti menţionează că, în urma incidentelor, niciun jandarm nu a fost rănit.

„De asemenea, în acest context, trei persoane, doi bărbaţi, în vârstă de 49, respectiv 61 de ani şi o femeie, în vârstă de 53 de ani, au primit îngrijiri medicale de la ambulanţele SMURD. Acestea  acuzau probleme respiratorii ca urmare a expunerii la gaze lacrimogene. În urma evaluării medicale, cele trei persane nu au necesitat transportul la spital”, arată sursa citată.

Bigada Poliţiei Rutiere anunţă că, în acest moment, au fost aplicate restricţii de circulaţie pe strada Berzei. 

ŞTIREA INIŢIALĂ - „Încă de la prima oră protestatarii nu au cooperat cu forţele de ordine, au refuzat să-şi predea obiectele contondente înainte de a intra în adunarea publică. În ultimele momente, au forţat dispozitivul de jandarmi şi de panouri metalice instalate pentru protecţia tuturor participanţilor şi a celorlalţi cetăteni care tranzitează această zonă foarte circulată a Capitalei şi mai ales au aruncat cu obiecte contondente asupra forţelor de ordine”, a declarat Alex Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, la Digi 24.

Potrivit sursei citate, jandarmii le-au recomandat protestatarilor să-şi lase bâtele şi să le recupereze ulterior. „O parte au acceptat, o parte au refuzat. Au aruncat cu mai multe obiecte asupra forţelor de ordine, au forţat dispozitivele noastre, motiv pentru care jandarmii au fost obligaţi să folosească punctual împotriva persoanelor turbulente substanţe iritant lacrimogene. Pe această cale recomandăm tuturor participanţilor să coopereze măcar în continuare cu forţele de ordine, pentru păstrarea unui climat de siguranţă şi mai ales pentru propria lor protecţie”, a afirmat Iacob. 

Sursa citată a precizat că situaţia s-a calmat în urma intervenţiei jandarmilor, menţionând că există ipoteza conform căreia „au fost persoane infiltrate care au manipulat marea masă de protestatari să provoace acte de dezordine”, însă aceste lucruri „vor fi verificate ulterior de organele abilitate” şi vor fi luate „măsuri legale acolo unde va fi cazul, în baza imaginilor operative”. 

Iacob a mai spus că la acest moment forţele de ordine „se concentrează strict pe siguranţa manifestaţiei”, încercând să păstreze „un climat de siguranţă în Piaţa Victoriei”. 

„Ulterior, vom face şi verificări, vom aplica şi sancţiuni contravenţionale, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, pentru că nu tolerăm încălcările legii”, a punctat Iacob.

Acesta face un apel la calm atât la participanţii la protest, cât şi la ceilalţi cetăţeni, menţionând faptul că efectul substanţelor lacrimogene este „de scurtă durată şi nu e cazul să intre în panică”. 

„Aceste substanţe sunt folosite strict împotriva persoanelor turbulente. Nu e cazul să intrăm în panică pentru ceea ce se întâmplă Piaţa Victoriei”, a mai spus Alex Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră